Rețele de socializare

Diaspora

Un moldovean a fost reținut în Italia, la un an după comiterea unui furt

Un moldovean a fost reținut în Italia, la un an după comiterea unui furt.

Publicat

Bărbatul de 44 de ani a fost încătușat recent în orașul, Montesilvano, acolo unde în luna august, 2021, ar fi pătruns în garajele unor locatari și a furat mai multe biciclete și trotinete. Pătrunzând în unul din garaje, a observat o geantă uitată în salonul unui automobil, în care se aflau 500 de euro.

Ca să o scoată, conaționalul nostru a spart geamul, rănindu-se la mâini, și, astfel, lăsând amprente biologice, adică urme de sânge.

Polițiștii veniți la fața locului au depistat urmele de sânge, dar și o cârpă folosită pentru tamponarea rănii. Analizate de Departamentul de Investigații Științifice a Carabinierilor din Roma, s-a putut stabili identitatea suspectului, deja cunoscut în acea regiune pentru infracțiuni similare.


Recent, moldoveanul a fost reținut, și este cercetat pentru furt.



Diaspora

Accident fatal, în Italia. Un moldovean a decedat după ce s-a izbit cu motocicleta într-un automobil

Accident fatal, în Italia. Un moldovean a decedat după ce s-a izbit cu motocicleta într-un automobil.

Publicat

Tragedia s-a produs în seara de 17 mai, nu departe de Torino, pe centura de ocolire a comunei Nichelino, la intersecția cu drumul ce duce spre Stupinigi.

Moldoveanul, pe nume Vasile Ciobanu, în vârstă de 41 de ani se deplasa pe traseu cu motocicleta sa, când, la un moment dat, din motive nestabilite la moment, acesta a intrat în coliziune cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla un italian de 58 de ani.

Impactul a fost atât de violent, încât motocicleta a fost proiectată de pe carosabil peste parapetul de protecție, ajungând pe acostament.


La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii și medicii cu ambulanța, însă din nefericire, moldoveanul era deja mort.

Cazul este investigat în continuare de polițiștii rutieri din Torino.


Citește mai departe

Diaspora

Moldovean căutat de 2 ani pe INTERPOL, reținut în Italia în urma unui conflict într-un bar

Un moldovean căutat din anul 2020 de autoritățile din Germania, reținut în Italia. 

Publicat

Bărbatul a fost reținut în data de 4 mai, puțin după miezul nopții într-n bar din comuna Camaiore, regiunea Toscana.

Acolo, el, dar și alte persoane s-ar fi luat la ceartă, tulburând liniștea publică, iar administratorii au chemat poliția.

În timpul verificărilor, însă, s-a stabilit că moldoveanul de 30 de ani era anunțat în căutare pe INTERPOL de către autoritățile din Germania, pe numele său fiind emis mandat de arestare.


Acesta este suspectat că în perioada 10-16 ianuarie 2020 ar fi comis patru furturi din locuințe în orașul german Villingen-Schwenningen, la granița cu Elveția.

Prejudiciul cauzat se ridică la peste 10.000 de euro.

Cetăţeanul moldovean a fost arestat, iar după pregătirea tuturor actelor necesare, acesta va fi extrădat în Germania.


Citește mai departe

Diaspora

Moldovean arestat în Italia: Își maltrata regulat iubita și creștea droguri în ghiveci

Își maltrata regulat iubita și creștea droguri în ghiveci. Sunt infracțiunile pentru care un moldovean de 27 de ani a fost reținut, în orașul Aosta, regiunea Valle d’Aosta, Italia.

Publicat

Poliția a fost alertată de către vecinii cuplului în data de 1 mai, auzind țipetele disperate ale tinerii.

La fața locului, oamenii legii au arestat moldoveanul, iar iubita lui a fost dusă mai întâi la spital, apoi la inspectorat pentru a depune plângere.

Tânăra ar fi declarat că în ultimul timp, moldoveanul o agresează fizic.


Mai mult, când au intrat în apartamentul unde locuiau cei doi, polițiștii au observat și mai multe ghivece cu plante de marijuana. Astfel moldoveanul este cercetat și pentru circulația substanțelor narcotice, fiind arestat în pușcăria din comuna Brissogne.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii