Rețele de socializare

Moldova

Și-a ucis concubina și a rămas să trăiască cu cadavrul într-un apartament: Un moldovean, condamnat la închisoare pentru omor, în Rusia

Tragedie cumplită, în Rusia. Un moldovean a fost condamnat la pușcărie pentru omorul concubinei sale, mamei copilului lor comun de doar doi anișori. După comiterea crimei făptașul a rămas să locuiască în apartament cu cadavrul victimei.

Publicat

Cazul a avut loc în anul 2020. Conform informației oferite de polițiștii ruși, tânăra a apelat de repetate ori după ajutorul sectoristului. Pentru prima dată moldoveanul a fost amendat pentru violență în familie. După ce victima a sunat a doua dată după ajutorul poliției, a fost luată decizia ca bărbatul să fie deportat din Rusia. Însă, în circumstanțe nestabilite, individul a reușit să rămână în țară. Cu atât mai mult, acesta s-a întors în apartamentul victimei și a continuat să trăiască cu ea.

Când moldoveanul a fost adus repetat la sectorul de poliție, sectoristul nici măcar nu i-a stabilit identitatea. Individul a primit doar mustrare, iar după a fost eliberat. Această decizie a polițistului a devenit fatală pentru tânăra de 27 de ani. Suspectul s-a întors în apartamentul victimei, a bătut-o până aceasta a murit și a lăsat-o să zacă fără suflare la podea.

După trei zile de tăcere, rudele tinerei s-au îngrijorat că aceasta nu iese la contact și au plecat la ea acasă să vadă ce se întâmplă. Victima a fost găsită moartă. De asemenea, în locuință cu cadavrul se afla suspectul în stare avansată de ebrietate, dar și fiica de doi anișori cu simptome de răceală.


În consecințe, făptașul a fost condamnat la ani grei de închisoare. Tras la răspundere a fost și sectoristul, inacțiunea căruia a dus la finalul tragic. Acesta a fost condamnat la pușcărie pe un termen de doi ani cu suspendare.



Advertisement

Moldova

/FOTO/ 16 tentative de trafic ilicit de mărfuri au fost înregistrate la punctele vamale din țară în ultimile 48 de ore

În ultimele 48 de ore, angajații Serviciului Vamal au prevenit 16 tentative de trafic ilicit de mărfuri.

Publicat

Inspectorii de la postul vamal Leușeni au înregistrat 9 dintre cazuri. Printre bunurile nedeclarate, depistate în urma controlului vamal, enumerăm: piese auto uzate, stații de alimentare pentru autoturisme electrice, articole vestimentare, produse cosmetice ș.a.

Alte trei tentative de transportare ilegală a mărfurilor au fost contracarate de ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal. La stoparea și efectuarea controlului vamal al mărfurilor transportate pe teritoriul țării, pe traseele Chișinău-Anenii Noi, Chișinău-Leușeni și în raionul Briceni, ofițerii vamali au depistat instrumente electrice, articole vestimentare, piese auto, anvelope uzate și legume proaspete în cantități comerciale. Pentru toate aceste bunuri, șoferii nu au putut prezenta actele de proveniență legală.

De asemenea, la intrarea în țară prin postul vamal Palanca, inspectorii vamali au depistat, în urma controlului de specialitate, un lot comercial de caviar, transportat de doi pasageri ai unui autocar care se deplasa din Odesa în Republica Moldova.


Articole vestimentare, genți cu marcajele unor branduri renumite, dar și alte bunuri nedeclarate, au fost depistate în această perioadă și la posturile vamale Costești și Aeroportul Internațional Chișinău.

Cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor. Făptașii riscă amenzi conform art. 287, al. 10 Cod Contravențional al RM.

Menționăm că, bunurile confiscate de organele vamale sunt transmise Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 972 din 2001.


c

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Tragedie rutieră, în nordul țării

Tragedie rutieră, în nordul țării. O femeie a decedat după ce mașina în care se afla ca pasageră s-a tamponat într-un copac. Șoferul a ajuns la spital.

Publicat

Totul a avut loc în amiaza de 08 decembrie, în jurul orei 12.30, la ieșirea din satul Alexăndreni, raionul Edineț.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Edineț, Svetlana Talpă, la volanul mașinii de afla un bărbat în vârstă de 47 de ani. Pe bancheta pasagerului era o femeie de aceeași vârstă, originară din satul Bădragii-Vechi. Preliminar, coliziunea s-a produs din cauza că automobilistul nu ar fi ținut cont de situația rutieră și nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Astfel, mașina pe care o conducea a derapat de pe carosabil, s-a tamponat într-un copac, apoi a fost proiectată în șanțul de la marginea drumului.

Din nefericire, pasagera din mașină, a decedat imediat după impact, nemaiputând fi salvată. Șoferul a fost preluat de urgență de medicii de pe ambulanță și transportat la Spitalul Raional Edineț.


Este de menționat că automobilistul nu consumase alcool înainte de a urca la volan.

Cazul este cercetat de poliția din Edineț.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

O bătrână a ajuns la spital după ce a fost lovită de un automobil în centrul orașului Bălți

O bătrână a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină în centrul orașului Bălți.

Publicat

Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al IP Bălți, Eugenia Molceanov, ne-a spus că accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06:10 pe strada Ștefan cel Mare 31.

„La fața locului polițiștii au stabilit că șoferul unui automobil de model Skoda Octavia, în vârstă de 64 de ani, a tamponat cu partea din față un pieton de gen feminin, în vârstă de 74 de ani, care traversa strada neregulamentar”, a explicat Molceanov.

Potrivit poliției, în urma accidentului rutier pietonul s-a ales cu leziuni corporale și a fost transportat la Spitalul Clinic Bălți.


Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager unde s-a constatat 0,00 mg/l în aerul expirat.

La moment oamenii legii stabilesc toate circumstanțele.


Citește mai departe

topul săptămânii