Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean, care vindea ilegal românilor pastile rusești anti-Covid, cercetat penal

Bărbatul din Republica Moldova care vindea Arbidol pe internet este cercetat penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Publicat

Acesta oferea spre vânzare 11 cutii cu Arbidol, deşi medicamentul nu este autorizat, el fiind de origine rusească, folosit la tratarea Covid-19 acolo, scrie Ziaruldeiasi.ro.

„La data de 11 noiembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe un site de internet a fost postat un anunţ prin care se oferea spre vânzare un medicament care poate fi comercializat doar prin intermediul farmaciilor autorizate. În urma investigaţiilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 32 de ani care ar fi oferit spre vânzare medicamentele, deşi nu ar fi autorizat în acest sens. Asupra bărbatului au fost găsite 11 cutii cu medicamente, care au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi, România.



Moldova

O bătrână a ajuns la spital după ce a fost lovită de un automobil în centrul orașului Bălți

O bătrână a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină în centrul orașului Bălți.

Publicat

Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al IP Bălți, Eugenia Molceanov, ne-a spus că accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06:10 pe strada Ștefan cel Mare 31.

„La fața locului polițiștii au stabilit că șoferul unui automobil de model Skoda Octavia, în vârstă de 64 de ani, a tamponat cu partea din față un pieton de gen feminin, în vârstă de 74 de ani, care traversa strada neregulamentar”, a explicat Molceanov.

Potrivit poliției, în urma accidentului rutier pietonul s-a ales cu leziuni corporale și a fost transportat la Spitalul Clinic Bălți.


Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager unde s-a constatat 0,00 mg/l în aerul expirat.

La moment oamenii legii stabilesc toate circumstanțele.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un vitezoman, surprins cum circulă cu 154 km/h: Avertizările INSP

În data de 6 decembrie, un șofer care conducea cu 154 de kilometri pe oră a fost surprins de un echipaj al INSP. 

Publicat

Potrivit oamenilor legii, viteza este cea mai frecventă încălcare comisă de automobiliști, și tot ea este și cauza majoritatea accidentelor grave.

În acest context, polițiștii vin cu un îndemn către toți șoferii:

„Conducători auto, respectați limita de viteză, pe teritoriul țării unele segmente de drum sunt acoperite cu ceață!


Aceasta este principala cauză a comiterii accidentelor rutiere pe acest timp, iar deplasarea cu viteză excesivă pe un carosabil umed mărește probabilitatea ca șoferul să comită o tragedie.

Respectarea Regulamentului Circulației Rutiere este obligativitatea fiecărui conducător auto”, se arată în mesajul reprezentanților INSP.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care autobuzul lovește 15 mașini, aflate în calea sa, în capitală. Sunt răniți

Accident terifiant, în capitală. Un autobuz de pe ruta 47 a accidentat aproximativ 15 automobile.

Publicat

Trei persoane au ajuns la spital. Totul a avut loc în data de 08 decembrie, în jurul orei 12.25, pe strada Vasile Alecsandri, în apropiere de intersecția cu Grigore Ureche. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord al unui alt participant în trafic.

În imagini se vede cum autocarul se rostogolește la vale cu spatele și lovește toate autoturismele ce-I stau în cale. Imediat la fața locului au intervenit pompierii, polițiștii și echipajele medicale cu ambulanța care au intervenit în forță. Salvatorii au lichidat flăcările care au cuprins una dintre mașinile implicate.

Martorii de la fața locului declară că în momentul impactului, șoferul nu se afla în autocar. Aceștia presupun că e lar fi uitat să tragă frâna de mână sau ar fi avut o defecțiune din cauza căreia vehiculul s-a rostogolit la vale, accidentând cele 15 automobile, 12 dintre ele fiind parcate, iar alte trei – implicate în circulație. Cel mai grav este că trei persoane care se aflau în preajmă au fost rănite.


Două dintre ele, o tânără și un tânăr, ambii de câte 21 de ani, au fost preluate de medicii de pe ambulanță și duse la spital. Cea de-a treia persoană a primit ajutor la fața locului, fără a avea nevoie de internare.

Din fericire, persoane decedate nu au fost raportate. Pe lângă stingerea incendiului, pompierii au efectuat și decuplarea bornelor la 3 autovehicule afectate. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat la fața locului s-a deplasat un echipaj al secției documentare accidente rutiere care anchetează cazul pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea.


 


Citește mai departe

topul săptămânii