Rețele de socializare

Moldova

Cinci moldoveni, prinși la graniță cu acte false

Planuri dejucate pentru cinci conaționali care aveau intenția de a se identificat cu o altă cetățenie sau de a li se permite traversarea frontierei prezentând documente cu indici de falsificare. Incidentele au fost consemnate pe parcursul zilei de 18 octombrie curent.

Publicat

Un tânăr de 23 de ani și-a perfectat prin intermediari o carte de identitate românească pentru a se angaja mai ușor în câmpul muncii pe teritoriul Germaniei. Intenția acestuia a fost zădărnicită de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni. Actul depistat în timpul controlului prezenta semne rezonabile de falsificare. Examinat cu ajutorul tehnicii speciale s-a confirmat suspiciunea angajatului.

Audiat, tânărul din raionul Telenești a declarat că și-a perfectat documentul prin intermediul unei cunoștințe în schimbul a 250 de euro.

Un alt moldovean din raionul Șoldănești este documentat pentru deținerea permisului de conducere falsificat. Acesta ar fi fost emis de autoritățile naționale. Totuși tânărul a ajuns în posesia lui oferind unui străin 500 de euro. Polițista de frontieră a sesizat ilegalitatea în timpul verificărilor suplimentare.


Alte patru asigurări auto internaționale au fost ridicate din punctele de trecere Tudora, Palanca și Briceni după ce conducătorii auto le-au prezentat pentru a li se autoriza traversarea frontierei de stat. Asupra actelor au fost depistate diferiți indici necaracteristici, motiv pentru care au fost transmise către laborator.

Persoanele riscă amendă penală conform art. 361 al.(1) al Codului Penal al Republicii Moldova. În dependență de rezultat se va face încadrarea juridică a faptei și luarea măsurilor legale ce se impun.


Moldova

Ar fi cerut 1800 de euro pentru un permis de conducere. O femeie din Drochia, reținută de CNA

Ar fi cerut 1800 de euro pentru un permis de conducere, dar planul i-a eșuat după ce a fost denunțată la CNA.

Publicat

O femeie din Drochia este suspectată într-un dosar de trafic de influență. Mai exact, bănuită că ar fi cerut mită de la un bărbat în schimbul obținerii unui permis de conducere.

Femeia l-ar fi convins pe acesta că poate influența funcționarii de la Secția de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Soroca și în acest fel ar putea obține mult mai ușor permisul de conducere pentru categoria B.

În cele din urmă, bărbatul a denunțat femeia la CNA, iar ofițerii de investigație au pornit un dosar penal pentru trafic de influență.


La domiciliul suspectei au fost desfășurate percheziții în urma cărora a fost ridicat un telefon mobil cu probe concludente pentru urmărirea penală. Femeia este cercetată în stare de libertate.


Citește mai departe

Moldova

Un TIR încărcat cu semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat la Bălți: Șoferul, transportat la spital

În seara zilei de 15 aprilie 2024 salvatorii din nordul țării au descarcerat o persoană în urma unui accident rutier produs la periferia orașului Bălți.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat al ora 19:56. Potrivit informațiilor înregistrate, un camion de model MAN TGA s-a inversat în timpul deplasării, iar conducătorul  auto a rămas blocat în cabina TIR-ului.

La fața locului, în mod de urgență au intervenit angajații Direcției Regionale Căutare Salvare nr.2 a IGSU. Pompierii au efectuat lucrări de descarcerare a conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care a primit diverse traumatisme.

Ulterior, acesta în stare conștientă a fost preluat de echipa de medici și transportat la spitalul municipal din Bălți. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de către organele de drept.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 62 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie la Bălți: O fetiță de 12 ani, găsită strangulată într-o fâșie forestieră

O fetiță de 12 ani a fost găsită strangulată într-o fâșie forestieră din proximitatea municipiului Bălți. Cazul a avut loc pe data de 13 aprilie, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele acestei tragedii.

Publicat

„Pe data de 13 aprilie, poliția din Bălți a fost sesizată despre depistarea unei minore de 12 ani, strangulată, într-o fâșie forestieră din proximitatea municipiului Bălți.

La examinarea de către medici, pe corpul neînsuflețit al minorei nu au fost depistate semne de moarte violentă.

Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în cadrul unui proces penal.


Totodată, cadavrul minorei a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale”, informația a fost comunicată pentru UNIMEDIA de ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Bălți, Ina Banari.


Citește mai departe

topul săptămânii