Moldova
/VIDEO/ Detalii în dosarele de la Criuleni. Arhitectul-șef de la consiliul raional și complicele său vor sta 30 de zile în arest
Instanța a decis: câte 30 de zile de arest la domiciliu pentru arhitectul-șef al Consiliului raional Criuleni și șeful întreprinderii municipale Biroul Proiectări, Prospecțiuni și Servicii CriPSer.

Totodată, în dosarele de la Criuleni este cercetat pentru mită și un inspector al Inspecției Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor.
Acesta este suspectat de corupere pasivă, manifestată prin pretinderea de mită in valoare de 1250 de euro pentru a nu indica în actul de revizie neregulile depistate la inspectarea IM Biroul de Proiectări, Prospecțiuni și Servicii „CriPSer” a Consiliului raional Criuleni.
Pentru documentarea multilaterală a cazului de la Criuleni, CNA a solicitat Inspecției Financiare un control la întreprinderea vizată. Însă în procesul investigațiilor a fost fixat momentul în care inspectorul financiar ar fi pretins mită în valoare de 1250 de euro pentru a nu indica în actul de control neregulile găsite la întreprindere.
Inspectorul este cercetat în stare de libertate.
Amintim că indivizii au fost reținuți fiind suspectați de dare și luare de mită, trafic de influență, dar și de abuz în serviciu. În rezultatul afacerilor lor ilegale, bugetul de stat ar fi suferit pierderi de sute de mii de lei. Ofițerii anticorupție au început să documenteze cazul în anul 2020.
În această perioadă s-a constatat că angajații „Biroului de Proiectări, Prospecțiuni și Servicii „CriPSer”, subdiviziune subordonată Consiliului raional Criuleni, au creat o societate comercială cu aceleași atribuții, iar prin intermediul acesteia contra unor sume de bani eliberau documente și avize necesare pentru construirea unor obiecte imobiliare fără careva impedimente.
În cadrul anchetei, în data de 28 iulie, la domiciliile dar și în oficiile de serviciu ale suspecților au fost desfășurate opt percheziții.
În baza probelor acumulate, ambii bănuiți au fost reținuți și transportați la sediul CNA pentru documentare. Dacă aceștia vor fi găsiți vinovați, ambii riscă detenție, amendă penală și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice.
Moldova
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități
Ploile abundente căzute în dimineața zilei de 18 iulie au provocat haos în trafic și au pus în pericol siguranța cetățenilor din mai multe regiuni ale țării. Străzi inundate, copaci rupți de vânt și localități rămase fără curent – sunt doar câteva dintre efectele condițiilor meteo extreme.

În Chișinău, pe strada Calea Ieșilor, un autoturism cu două persoane la bord a rămas blocat într-o zonă inundată. Salvatorii au intervenit prompt și au tractat vehiculul în siguranță. Tot în Capitală, pe strada Aerodromului, un copac doborât de rafalele de vânt atârna amenințător peste liniile electrice. Pompierii au acționat rapid pentru a preveni o posibilă tragedie, defrișând și îndepărtând copacul.
Probleme au fost semnalate și în teritoriu. La intrarea în satul Mereșeni, Hâncești, vântul a pus la pământ un alt copac, care a fost degajat de echipajele IGSU. În satul Drăsliceni, Criuleni, un alt echipaj de intervenție a fost mobilizat pentru a ajuta două persoane rămase blocate cu mașina pe un drum transformat în noroi.
Pe lângă daunele materiale, vremea rea a dus și la deconectarea de la rețeaua electrică a două localități din raionul Anenii Noi – Delacău și Puhăceni, potrivit furnizorilor de energie.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență rămâne în stare de alertă și continuă să monitorizeze atent situația. Autoritățile îndeamnă populația să evite deplasările în zonele afectate și să respecte indicațiile serviciilor de urgență. În caz de pericol, apelați 112.
Moldova
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
O femeie a murit, după ce a fost omorâtă de către fiul său.

Crima a avut loc ieri-seara într-un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Astfel, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 50 de ani, care activa în calitate de profesoară la „Mihail Kogălniceanu”, din capitală.
Poliția a venit cu detalii în acest caz, declarând că a fost alertată printr-un apel la 112 despre o posibilă crimă comisă într-un apartament.
La fața locului, oamenii legii au găsit ușa încuiată și au fost nevoiți să o deblocheze. În interior, a fost descoperit cadavrul unei femei de 48 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă – o lovitură de cuțit în piept, în zona inimii.
Principalul suspect este fiul victimei, în vârstă de 23 de ani. În momentul în care echipele de intervenție se apropiau de apartament, tânărul s-ar fi aruncat de la etajul patru. A supraviețuit căderii, însă a fost transportat de urgență la spital cu multiple traumatisme.
Poliția a inițiat un proces penal pentru omor și investighează toate circumstanțele acestei tragedii.
Moldova
Cinci persoane rănite într-un grav accident, la Edineț. Un șofer a ieșit la depășire fără să se asigure
Impact frontal la Edineț, soldat cu cinci persoane rănite. Un șofer a intrat pe contrasens și a provocat un accident grav în apropiere de satul Ruseni.

Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:50, pe un drum din apropierea satului Ruseni, raionul Edineț. Două automobile s-au ciocnit frontal, iar cinci persoane, cu vârste între 15 și 50 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit Poliției, un bărbat de 47 de ani, aflat la volanul unui automobil Nissan Almera, a ieșit la depășire fără să se asigure și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un BMW condus de o femeie de 36 de ani. În urma coliziunii, atât șoferul vinovat, cât și pasagerul său – un bărbat de 46 de ani – au fost răniți. De asemenea, șoferița din BMW și doi pasageri ai săi, o fată de 15 ani și un băiat de 18 ani, au suferit traumatisme.
La fața locului au intervenit trei echipe ale Serviciului de Asistență Medicală Urgentă din cadrul SAMU Edineț. Prima ambulanță a ajuns în doar câteva minute și a început trierea victimelor, fiind solicitat sprijin suplimentar din cauza numărului mare de răniți. După stabilizarea parametrilor vitali, toate cele cinci persoane au fost transportate asistat la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri specializate.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
-
Moldova3 zile în urmă
UPDATE: Băiețelul de 1 an și 9 luni dispărut la Step-Soci a fost găsit fără suflare
-
Moldova19 ore în urmă
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
-
Moldova3 zile în urmă
A tras mai multe focuri de armă, apoi a fugit de la fața locului. Un tânăr de 21 de ani este cercetat penal pentru huliganism la Comrat
-
Moldova5 zile în urmă
Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor
-
Moldova4 zile în urmă
Adăpostea minore aflate în situații dificile, apoi le exploata sexual. Un taximetrist din Chișinău, trimis pe banca acuzaților
-
Moldova3 zile în urmă
Accident soldat cu două decese, la Orhei: Alte 10 persoane au ajuns la spital
-
Moldova4 zile în urmă
Accident de coșmar la Edineț: Două camioane s-au tamponat frontal. Unul dintre șoferi a decedat
-
Moldova19 ore în urmă
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități