Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Peste 120 de kg de produse alterate, găsite de ANSA în localuri și magazine din țară

Peste 120 de kg de produse alterate, au fost găsite de inspectorii ANSA în localuri și magazine din țară.

Publicat

Potrivit unui comunicat de presă, în rezultatul controalelor au fost retrase din comerț produse de origine animală şi non-animală în cantitate de 120,41kg.

Astfel, inspectorii STSA în perioada 16-22 iulie, au efectuat 197 controale oficiale, din care:
– Unităţi de comerţ – 142
– Unităţi de alimentaţie publică – 30
– Instituţii de învăţămînt general – 12
– Instituții de educație timpurie – 7
– Depozit – 2
Autorizare/Certificatul de înregistrare:
– unități de comerț – 3
– transport – 1

Neconformităţile depistate:
– comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat;
– lipsa marcării;
– încălcarea regulamentelor sanitare;
– neafişarea la loc vizibil a informaţiei pentru consumatori;
– lipsa registrelor pentru evidenţa temperaturilor în spaţiile;
– lipsa controlului medical şi instruirii igienice a personalului angajatâ;
– neasigurarea trasabilității;
– lipsa actelor de proveniența și certificatelor de calitate;
– nerespectarea vecinătății produselor;
– nerespectarea programului de lucru.


În rezultatul controalelor oficiale au fost:
– emise 52 prescripţii
– întocmite 49 procese-verbale cu privire la contravenţie
– suspendarea activității – 6

În rezultatul controalelor au fost retrase din comerţ produse de origine animală şi non-animală în cantitate de 120,41kg și 5 unități de ambalaj.


Advertisement

Moldova

Viețile pasagerilor – în pericol! Un șofer de autobuz urban prins băut la volanul vehiculului de rută

Strigător la cer. Un șofer de autobuz urban a fost depistat la volan în stare de ebrietate.

Publicat

S-a întâmplat în data de 23 aprilie, în jurul orei 13.00, pe una din străzile capitalei. Un echipaj de poliție care monitoriza traficul rutier în zonă ar fi observat manevrele periculoase efectuate de șofer în trafic, așa că au oprit autocarul.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, iar în autobuz erau și mai mulți pasageri. Simțind miros de alcool, polițiștii au decis să-l supună pe conducător etilotestului, iar rezultatele au fost de 0.47 mg/l alcool în aerul expirat.

La fața locului a fost chemat în scurt timp un alt șofer, care a transportat pasagerii în siguranță la destinație, iar conducătorul băut s-a ales cu dosar penal. Cazul este documentat de IP Ciocana.



Citește mai departe

Moldova

Psihotrope din Franța ajungeau în pușcăriile din Moldova: Schemă prin care sute de pastile „Subutex” urmau să ajungă în penitenciar

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au demascat o schemă de introducere ilegală a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, documentată timp de trei luni.

Publicat

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că drogurile erau introduse în țară prin intermediul autocarelor de pe ruta Paris-Chișinău, fiind camuflate în coletele transportate din Franța spre Republica Moldova.

Miercuri, 24 aprilie curent, ofițerii de investigație în comun cu agenții de patrulare ai INSP, pe traseul Otaci-Dondușeni, au reținut în flagrant un bărbat de 31 de ani, în timp ce se deplasa cu o Skoda Octavia.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat o cantitate mare de pastile de tip „Subutex” în valoare totală de aproximativ 200 000 de lei.


În cadrul documentării s-a stabilit că drogurile urmau a fi introduse ilegal în Penitenciarul nr. 9 „Pruncul” din mun. Chișinău.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și identificarea persoanelor implicate în activitatea ilicită.


Citește mai departe

Moldova

Ar fi violat o tânără, care în cele din urmă și-a pus capăt zilelor: Suspectul, pe banca acuzaților pentru viol și determinare la suicid

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Botanica a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința unui bărbat de 27 de ani, originar din mun.Chișinău, învinuit de viol și determinare la sinucidere.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, în seara lui 31 ianuarie 2024, victima, în vârstă de 23 de ani, împreună cu prietenul ei, se plimbau prin sectorul Botanica al capitalei. În timpul plimbării, au făcut cunoștință cu învinuitul, care le-a propus să îi servească într-un local cu băuturi alcoolice, căci astfel vrea să marcheze despărțirea cu partenera sa. Cei doi au acceptat. După ce au consumat băuturi în local, au fost invitați la domiciliul învinuitului pentru a servi mai departe și a juca jocuri video. Toți trei s-au deplasat în apartamentul său. După ce prietenul victimei a adormit, în jurul orei 04:00, învinuitul a violat tânăra.

Aceasta a stopat acțiunile de viol lovindu-l puternic peste față și urmare a acestui fapt, învinuitul a amenințat-o că o va duce la prietenii lui, care își vor bate joc de ea. Fata s-a speriat și i-a spus că se va sinucide, iar făptașul, după cele auzite, a început să o calmeze și a adormit.

Victimei i-au fost cauzate suferințe fizice şi morale în urma raportului sexual forțat, acțiuni care în ansamblu au determinat-o la sinucidere.


Astfel, la data de 03 februarie 2024, aproximativ la ora 05 dimineața, tânăra, aflându-se la domiciliul său, s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului aflat de la etajul 4.

Fiind audiat, prietenul victimei a declarat că, în timp ce se îndreptau spre poliție pentru a raporta cazul de viol, victima se afla într-o stare depresivă, anxioasă, comunicând că se simțea umilită și „murdară”.

Învinuitul a refuzat să facă declarații pe caz.


Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 12 ani de închisoare.

Citește mai departe

topul săptămânii