Moldova
/FOTO/ Șofer de microbuz – curier de acte false. Avea un plic cu mai multe pașapoarte și permise auto neveridice
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunse asupra unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova șapte documente false.

În data de 03 februarie a.c., în jurul orei 22.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, B.N., cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 35 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion și o semiremorcă, înmatriculate în județul Ilfov.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunse, într-un plic aflat în buzunarul interior al hainei lui B.N., şapte documente cu însemnele autorităţilor române: trei cărți de identitate, trei permise de conducere și un certificat de pregătire profesională a conducătorilor auto, având imprimate date și fotografii ale altor persoane.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost contactat de un cetățean din R. Moldova, în Chișinău, care l-a rugat să transporte plicul în care se găseau cele şapte documente în România și urma să-l predea unei persoane pe care urma să o contacteze telefonic.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.
Moldova
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități
Ploile abundente căzute în dimineața zilei de 18 iulie au provocat haos în trafic și au pus în pericol siguranța cetățenilor din mai multe regiuni ale țării. Străzi inundate, copaci rupți de vânt și localități rămase fără curent – sunt doar câteva dintre efectele condițiilor meteo extreme.

În Chișinău, pe strada Calea Ieșilor, un autoturism cu două persoane la bord a rămas blocat într-o zonă inundată. Salvatorii au intervenit prompt și au tractat vehiculul în siguranță. Tot în Capitală, pe strada Aerodromului, un copac doborât de rafalele de vânt atârna amenințător peste liniile electrice. Pompierii au acționat rapid pentru a preveni o posibilă tragedie, defrișând și îndepărtând copacul.
Probleme au fost semnalate și în teritoriu. La intrarea în satul Mereșeni, Hâncești, vântul a pus la pământ un alt copac, care a fost degajat de echipajele IGSU. În satul Drăsliceni, Criuleni, un alt echipaj de intervenție a fost mobilizat pentru a ajuta două persoane rămase blocate cu mașina pe un drum transformat în noroi.
Pe lângă daunele materiale, vremea rea a dus și la deconectarea de la rețeaua electrică a două localități din raionul Anenii Noi – Delacău și Puhăceni, potrivit furnizorilor de energie.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență rămâne în stare de alertă și continuă să monitorizeze atent situația. Autoritățile îndeamnă populația să evite deplasările în zonele afectate și să respecte indicațiile serviciilor de urgență. În caz de pericol, apelați 112.
Moldova
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
O femeie a murit, după ce a fost omorâtă de către fiul său.

Crima a avut loc ieri-seara într-un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Astfel, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 50 de ani, care activa în calitate de profesoară la „Mihail Kogălniceanu”, din capitală.
Poliția a venit cu detalii în acest caz, declarând că a fost alertată printr-un apel la 112 despre o posibilă crimă comisă într-un apartament.
La fața locului, oamenii legii au găsit ușa încuiată și au fost nevoiți să o deblocheze. În interior, a fost descoperit cadavrul unei femei de 48 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă – o lovitură de cuțit în piept, în zona inimii.
Principalul suspect este fiul victimei, în vârstă de 23 de ani. În momentul în care echipele de intervenție se apropiau de apartament, tânărul s-ar fi aruncat de la etajul patru. A supraviețuit căderii, însă a fost transportat de urgență la spital cu multiple traumatisme.
Poliția a inițiat un proces penal pentru omor și investighează toate circumstanțele acestei tragedii.
Moldova
Cinci persoane rănite într-un grav accident, la Edineț. Un șofer a ieșit la depășire fără să se asigure
Impact frontal la Edineț, soldat cu cinci persoane rănite. Un șofer a intrat pe contrasens și a provocat un accident grav în apropiere de satul Ruseni.

Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:50, pe un drum din apropierea satului Ruseni, raionul Edineț. Două automobile s-au ciocnit frontal, iar cinci persoane, cu vârste între 15 și 50 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit Poliției, un bărbat de 47 de ani, aflat la volanul unui automobil Nissan Almera, a ieșit la depășire fără să se asigure și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un BMW condus de o femeie de 36 de ani. În urma coliziunii, atât șoferul vinovat, cât și pasagerul său – un bărbat de 46 de ani – au fost răniți. De asemenea, șoferița din BMW și doi pasageri ai săi, o fată de 15 ani și un băiat de 18 ani, au suferit traumatisme.
La fața locului au intervenit trei echipe ale Serviciului de Asistență Medicală Urgentă din cadrul SAMU Edineț. Prima ambulanță a ajuns în doar câteva minute și a început trierea victimelor, fiind solicitat sprijin suplimentar din cauza numărului mare de răniți. După stabilizarea parametrilor vitali, toate cele cinci persoane au fost transportate asistat la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri specializate.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
-
Moldova3 zile în urmă
UPDATE: Băiețelul de 1 an și 9 luni dispărut la Step-Soci a fost găsit fără suflare
-
Moldova19 ore în urmă
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
-
Moldova3 zile în urmă
A tras mai multe focuri de armă, apoi a fugit de la fața locului. Un tânăr de 21 de ani este cercetat penal pentru huliganism la Comrat
-
Moldova5 zile în urmă
Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor
-
Moldova4 zile în urmă
Adăpostea minore aflate în situații dificile, apoi le exploata sexual. Un taximetrist din Chișinău, trimis pe banca acuzaților
-
Moldova3 zile în urmă
Accident soldat cu două decese, la Orhei: Alte 10 persoane au ajuns la spital
-
Moldova4 zile în urmă
Accident de coșmar la Edineț: Două camioane s-au tamponat frontal. Unul dintre șoferi a decedat
-
Moldova19 ore în urmă
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități