Rețele de socializare

Moldova

Certificat de competență profesională fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals.

Publicat

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea un microbuz,  înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de competență profesională pentru transport internațional de mărfuri.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de competență profesională în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de falsla finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 


Advertisement

Moldova

Depășire cu final dramatic, la Anenii Noi: Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital

Accident dramatic la ieșirea din satul Albinița, raionul Anenii Noi. Trei persoane au suferit traumatisme grave într-o succesiune violentă de impacturi.

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 14 iulie, iar secvențe video de la fața locului au împânzit rețelele sociale. În acestea pot fi observate vehiculele făcute zob, dar și echipaje de polițiști, medici și pompieri care intervin la fața locului. Vă atenționăm că imaginile v-ar putea afecta emoțional.

La fața locului oamenii legii au stabilit preliminar că accidentul s-ar fi produs după ce șoferul unui automobil care se deplasa din direcția Chișinău spre Anenii Noi ar fi încercat să efectueze o depășire. În timpul manevrei, acesta a lovit lateral un microbuz care circula regulamentar, iar în urma impactului microbuzul s-a răsturnat.


Automobilul și-a continuat deplasarea necontrolată și a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un alt autoturism ce venea din sens opus. În urma coliziunii, trei persoane au suferit traumatisme grave și au fost transportate de urgență la spital.

Polițiștii au inițiat o anchetă și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie surprinsă VIDEO! Un șofer a murit la volan, iar mașina s-a izbit violent de un copac în Chișinău

Clipe dramatice în această dimineață pe strada Ismail din Chișinău.

Publicat

Un bărbat de 67 de ani, aflat la volanul unui Nissan, ar fi suferit un stop cardiac în timp ce conducea, a pierdut controlul asupra mașinii, a lovit un Renault, după care automobilul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac. Momentul impactului a fost surprins de o cameră video.

 


Potrivit informațiilor preliminare, șoferul ar fi decedat înainte ca mașina să lovească copacul.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei, iar cauza exactă a decesului va fi confirmată în urma expertizei medico-legale.


Citește mai departe

Moldova

Noi probe în anchetă! Alte 10 percheziții în dosarul call-centerului de escrocherii

Noi descinderi în dosarul rețelei de escrocherii telefonice care acționa prin intermediul unui centru de apel identificat în Ucraina și viza cetățeni din România și alte state ale Uniunii Europene.

Publicat

Forțele de ordine au efectuat alte 10 percheziții la domiciliile a opt suspecți, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani. Potrivit anchetei, cei opt bănuiți vizați de percheziții apelau victimele și se prezentau drept angajați ai serviciilor de securitate ale unor bănci.

Prin manipulare și abuz de încredere, aceștia obțineau acces la aplicațiile de banking ale victimelor, după care transferau banii în conturi bancare deschise pe numele unor persoane interpuse, dar și către platforme de criptomonede și jocuri de noroc, pentru a ascunde traseul fondurilor.


În urma perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, un laptop, documente de ciornă, sume importante de bani în valută străină, un cartuș cu capsă nedetonată și mai multe automobile.

Amintim că, la începutul lunii iulie, oamenii legii din Moldova, Ucraina și România au desfășurat o amplă operațiune internațională în urma căreia a fost destructurat un centru de apel infracțional care activa în Ucraina. Potrivit anchetatorilor, în cadrul acestuia activau aproximativ 180 de operatori moldoveni, specializați în fraude bancare prin telefon. Schema infracțională viza în special cetățeni din România, dar și alte state ale Uniunii Europene.

Dosarul este investigat de autoritățile din Republica Moldova, România și Ucraina, în cadrul unei echipe comune de anchetă, cu sprijinul Europol și Eurojust.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii