Moldova
Doi tineri, dați în căutare națională, depistați de polițiștii de frontieră
Doi tineri moldoveni, care se eschivau de la răspundere penală, au fost identificați și reținuți de polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD.
Depistarea acestora a avut loc în urma valorificării unor informații operative.
La începutul lunii septembrie curent, conaționalii de 22 și, respectiv, 27 de ani au fost anunțați în căutare națională de către Poliția de Frontieră. Aceștia figurau în două cauze penale, pornite pe faptul deținerii și folosirii actelor oficiale false. Ambii tineri nu s-au prezentat în cadrul cercetărilor și au ascuns locul aflării pe teritoriul Republicii Moldova.
Astfel, ca urmare a masurilor speciale de investigații, polițiștii de frontieră au stabilit locațiile acestora și au intervenit în weekendul trecut pentru reținerea persoanelor. Un tânăr a fost depistat în mun. Chișinău, iar al doilea – identificat în sat. Cărpineni, r-nul Hâncești.
Acționându-se conform procedurilor legale, persoanele au fost escortate la Procuratura raională Cahul pentru a fi asigurată buna desfășurare a anchetei, dar și atragerii la răspundere pentru infracțiunile comise.
Moldova
Doi polițiști de patrulare, reținuți pentru luare de mită: Au fost prinși după un denunț la linia anticorupție
Doi agenți ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au fost reținuți de ofițerii SPIA și procurorii PCCOCS, după ce un șofer i-a denunțat la linia anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit anchetei, cei doi ar fi pretins 300 de euro de la conducătorul auto pentru a nu documenta un presupus caz de conducere în stare de ebrietate. În urma acțiunilor speciale de investigație, polițiștii au fost prinși în flagrant, asupra lor fiind ridicate 300 de euro și 200 de dolari americani.
Cei doi agenți au fost plasați în arest pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă sub conducerea procurorilor PCCOCS.
Autoritățile reamintesc că astfel de cazuri pot fi raportate la linia anticorupție MAI – 1520, iar toți cei implicați beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.
Moldova
Masca nu l-a salvat: Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din capitală va sta 8 ani în închisoare.
Va sta după gratii. Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din Chișinău și-a aflat sentința.
Conform procuraturi municipiului Chișinău, magistrații au pronuțat recent sentința potrivit căreia, un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Instanța l-a condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit materialelor anchetei, în seara zilei de 23 aprilie 2025, inculpatul, purtând o mască medicinală pentru a-și ascunde identitatea, a pătruns în incinta unei instituții de creditare din sectorul centru al municipiul Chișinău. Având asupra sa un obiect asemănător unei arme, acesta a amenințat angajata de la casierie, cerându-i să-i predea toate mijloacele bănești aflate în gestiune.
Sub presiunea amenințărilor, femeia a introdus banii într-o sacoșă aruncată de atacator, care a sustras astfel 47.000 de lei. După ce a părăsit locul faptei, inculpatul s-a deplasat, inițial, într-o altă localitate pentru a ascunde o parte din bani, iar restul sumei a cheltuit-o, ulterior, în străinătate.
În timpul procesului, bărbatul și-a recunoscut vina, explicând că acțiunile sale au fost determinate de datoriile pe care le avea și de nevoia de a obține bani rapid.
Sentința nu este definitive și poate fi atacată cu apel, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
Dispariție cu final tragic: Un tânăr dat dispărut împreună cu mașina sa, a fost găsit mort într-o pădure, la Văduleni.
Un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din Chișinău, despre care familia anunțase dispariția în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, a fost găsit mort. Poliția a fost alertată de soția acestuia, care a declarat că soțul său plecase de acasă cu automobilul personal într-o direcție necunoscută și nu s-a mai întors.
Forțele de ordine au inițiat imediat acțiuni de căutare. În dimineața de 9 noiembrie, mașina bărbatului a fost descoperită în apropierea satului Văduleni, municipiul Chișinău, iar în apropiere, într-o zonă împădurită, a fost găsit și trupul neînsuflețit al acestuia.
Potrivit informațiilor preliminare, oamenii legii examinează ipoteza unui posibil suicid, însă cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de medicii legiști. Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar cercetările continuă pentru a clarifica toate circumstanțele tragediei.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
-
Moldova4 zile în urmăCopilă de 13 ani, găsită moartă în șahta liftului fostului hotel „Național”, după ce nu s-a mai întors acasă de la liceu
-
Moldova23 de ore în urmăDispariție cu final tragic: Un tânăr dat dispărut împreună cu mașina sa, a fost găsit mort într-o pădure, la Văduleni.
-
Moldova5 zile în urmăO mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
-
Moldova5 zile în urmăConflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
-
Moldova5 zile în urmăAccidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
-
Moldova6 zile în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova5 zile în urmăAccident tragic la Strășeni: O femeie și un bărbat au decedat pe loc, după ce două mașini s-au lovit violent. Doi minori și un adult, transportați la spital
-
Moldova2 ore în urmăDoi polițiști de patrulare, reținuți pentru luare de mită: Au fost prinși după un denunț la linia anticorupție
