Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ A vrut să se răzbune pe soție

A vrut să se răzbune pe soție, dar acum ar putea ajunge după gratii. Un bărbat de 34 de ani din Basarabeasca este cercetat de polițiștii din Chișinău pentru declarații mincinoase.

Publicat

Totul a început după ce bărbatul i-ar fi spus soției sale că un necunoscut îi cere 5.000 de euro ca să nu posteze pe rețelele de socializare fotografiile ei intime. Mai mult, acesta ar mai fi declarat că a împrumutat bani de la rude și s-a dus la Chișinău și a transmis banii estorcatorului. Numai că individul nu a luat în calcul că soția lui se va adresa la poliție, iar minciuna va ieși la iveală. Prin urmare, după ce forțele de ordine au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere, din locul unde suspectul ar fi transmis cei 5.000 de euro polițiștii au constatat că de fapt, nu a avut loc nicio întâlnire. Prin urmare, individul a fost chemat la audieri repetate.

SECVENȚĂ DIN AUDIERILE SUSPECTULUI:
-Spuneți, vă rog, dumnevoastră de la cumătrul dumnevoastră, de la care ați indicat că ați luat bani ca să transmiteți pentru șantaj la Chișinău, ați luat sau nu?
– Nu, nu am luat nimic.
– Dar de ce ați dus în eroare?
– Să mă răzbun pe soție. Am vrut să mă răzbun pe soție, nu am vrut să duc în eroare, dar am vrut să mă răzbun pe soție, dar nu am știut că o să ajung la poliție.

Acum bărbatul este cercetat în libertate, iar dacă vina îi va fi dovedită el riscă până la 32.500 de lei amendă sau chiar detenție pe un termen de până la doi ani.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Femeie din imagini, căutată de poliție pentru comiterea unei escrocherii

Femeia care apare în imagine este căutată de poliția municipiului Chișinău, fiind suspectată de comiterea unei escrocherii.

Publicat

Aceasta a intrat în sediul unei banci și sub pretextul de a cumpăra 500 de euro. Ca urmare, a dus în eroare angajata băncii și prin înșelăciune și abuz de încredere a însușit încă 500 de euro în plus, iar apoi a părăsit incinta băncii.

Persoanele care au recunoscut-o, sunt rugate să comunice informaţiile la numărul de contact: 069677016

Confidenţialitatea surselor de informare este garantată.


Suspecta, conform legislației în vigoare, riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ A intrat cu taxiul într-un stâlp

Noapte de coșmar pentru 3 pasageri ai unui taxi. Șoferul mașinii nu s-a isprăvit cu ghidajul și a intrat cu mașina într-un stâlp.

Publicat

Toți cei aflați în vehicul au ajuns la spital. Totul a avut loc în noaptea de 21 septembrie, în jurul orei 02.20, pe strada Șciusev din centrul capitalei. La fața locului au venit pompierii, polițiștii, dar și o echipă de medici cu o ambulanță. După ce salvatorii i-au ajutat pe șofer, dar și pe cei trei pasageri să iasă din mașina făcută țăndări, toți patru au fost preluați de medici și duși la spital cu diverse traume.

Polițiștii au stabilit că automobilul implicat aparține unei companii de taxi din capitală.

Deocamdată nu este clar din ce cauză șoferul nu s-a isprăvit cu ghidajul și a ajuns cu mașina în pilon. Dacă vina lui va fi dovedită, acesta riscă să fie pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-au suferit cei trei pasageri.

echipa.md


 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Vindeau stupefiante, la Bălți

Cumpărau stupefiante în baza rețetelor false, apoi le vindeau consumatorilor de droguri din Bălți. Cinci bărbați au ajuns pe mâna poliției, suspectați de circulația narcoticelor.

Publicat

În cadrul cercetărilor au fost efectuate și mai multe percheziții. Prin urmare, de la figuranți au fost ridicate 143 de rețete cu semne de falsificare, cartele SIM, telefoane mobile, aparate artizanale pentru consumarea drogurilor, pastile psihotrope, dar și 600 ml de metadon în formă lichidă, 10 gr. de PVP, și carduri bancare.

După primele calcule, oamenii legii au constatat că dacă bănuiții reușeau să cumpere stupefiante în baza rețetelor false, iar apoi să le vândă pe piața neagră, ar fi obținut peste 60.000 de lei. Acum doi dintre cei cinci bănuiți sunt reținuți pentru 72 de ore, iar ceilalți – cercetați în libertate.

Dacă vina le va fi demonstrată, ei riscă până la 7 ani de detenție. În prezent, polițiștii continuă cercetările pentru a identifica și alți complici ai indivizilor reținuți.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii