Rețele de socializare

Moldova

Un psihoterapeut din Bălţi ar fi cerut 500 de lei pentru a un certificat medical. Acum e cercetat penal de CNA

Publicat

Un psihoterapeut din cadrul Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Bălţi a ajuns în vizorul Direcţiei Generale Teritoriale Nord a CNA şi al procurorilor anticorupţie, după ce a fost denunţat de un bărbat. Acesta s-a plans la CNA că medicul ar fi pretins de la el 500 de lei pentru a grăbi eliberarea unui certificat.

În fapt, bărbatul a denunţat faptul estorcării mitei, după ce ar fi încercat să se programeze la Comisia specială de examinare a capacităţii psihice a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii, a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită pentru a obţine un certificat medical. Acesta ar fi avut nevoie de certificat pentru a-şi reînnoi permisul de conducere, care expira în octombrie, iar din cauza că programarea la Comisie era stabilită abia pentru noiembrie, a apelat la serviciile psihoterapeutului. La rândul său, medicul i-ar fi propus să-i plătească 500 de lei, iar certificatul să fie eliberat imediat după primirea banilor.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă, iar dacă va fi găsit vinovat, psihoterapeutul riscă o pedeapsă sub formă de amendă penală, până la 10 ani de detenţie, dar şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă. Medicul este cercetat în stare de libertate, iar ofiţerii CNA investighează presupusa implicare a acestuia şi în acte de corupere similare.


Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.


Moldova

Un microbuz de pe ruta Soroca-Chișinău s-a inversat: Șase persoane au fost răniți.

Un microbuz de pe ruta Soroca-Chișinău s-a inversat: Șase persoane au fost răniți.

Publicat

Totul a avut loc în data de 21 septembrie în jurul orelor 06.20, poliția din Telenești a fost informată despre faptul că la intrarea în satul Negureni s-a produs un accident rutier.

Polițiștii la fața locului au stabilit că la data de 21.09.2020 orele 06.15 un bărbat cu vârsta de 66 de ani conducând automobilul de marca Ford Transit, și având 16 pasageri, în timp ce se deplasa pe traseul Soroca-Chișinău a pierdut controlul volanului derapând de pe traseu.

Ca rezultat a impactului 6 pasageri au suferit diferite leziuni corporale.


În urma verificării cu aparatul Drager rezultatul final a arătat 0,00.

Circumstanțele se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în Capitală: Un bărbat în stare de ebrietate a căzut în gol

Un bărbat de 41 de ani a căzut în gol de la etajul 6 al unui bloc de locuințe din Capitală.

Publicat

Incidentul a avut loc ieri, 20 septembrie, în jurul orei 16:05, pe bulevardul Dacia

Din nefericire, victima a decedat până la venirea ambulanței.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati a declarat că bărbatul în vârstă de 41 de ani locuia în apartamentul de unde a căzut cu familia, iar acesta era închiriat.


”Membrii familiei au comunicat polițiștilor că bărbatul era în stare de ebrietate și a ieșit la balcon după care l-au văzut deja jos și perila balconului deteriorată, cum totul s-a întâmplat, aceștia nu își pot explica. La examinarea de către medicul legist, urme de moarte violentă nu au fost depistate, decât cele caracteristicii căderii de la înălțime.

Totodată din discuțiile cu martorii care au văzut cum s-a produs tragedia, bărbatul era la balcon și sprijinindu-se de perile acestea s-au deteriorat și el a căzut în gol”, a declarat Stati.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în stabilirea tuturor circumstantelor.


Citește mai departe

Moldova

Au atacat un tânăr în stradă: Doi indivizi, încătușați de carabinieri în timp ce comiteau un jaf

Doi indivizi, încătușați de carabinieri în timp ce comiteau un jaf, pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 19.09.2020, în jurul orelor 22:40. Un echipaj auto de Carabinieri al Direcției regionale Centru, patrulând pe strada Maria Drăgan  a observat cum o persoană era agresată de altele două.

Carabinierii s-au apropiat să intervină pentru a calma spiritele. Când au observat carabinierii, agresorii au încercat să fugă de la fața locului, dar au fost reținuți.

Pătimașul s-a dovedit a fi un tânăr de 17 ani, care a comunicat că a fost jefuit de către persoane necunoscute, fiindu-i sustrase: o boxa muzicală și telefonul mobil.


Persoanele reținute au fost recunoscuți de pătimaș, drept cei care l-au atacat și jefuit. Aceștia au fost conduși la IP Ciocana pentru identificare și documentare.
Agresorii s-a dovedit a fi cu vârsta de 16 și respectiv 18 ani , locuitori ai mun. Chișinău.


Citește mai departe

topul săptămânii