Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Tânăr de 18 ani, reținut pentru furt de bicicletă pentru copii

Un tânăr în vârstă de 18 a fost reținut în flagrant delict de către polițiștii Batalionului de patrulare și reacționare operativă din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, după ce acesta a sustras o bicicletă pentru copii.

Publicat

Echipa mobilă fiind antrenată în serviciu și patrulând sectorul încredințat, pe str. A. Saharov polițiștii au observat un tânăr care ducea în spate o bicicletă pentru copii și avea un comportament suspect. Individul când a văzut polițiștii a încercat să fugă dar nu a reușit fiind reținut. La solicitarea forțelor de ordine și fiind întrebat de unde acesta are bicicleta și de ce a încercat să fugă, acesta a început să dea dovadă de un comportament neadecvat și să devină agresiv.

Totodată în acel moment polițiștii prin intermediul stației radio au recepționat o chemare precum că din scara blocului de locuit amplasat pe str. M. Costin, a fost sustrasă o bicicletă pentru copii în sumă de 2 500 lei. În timpul reținerii suspectul a început să opună rezistență astfel polițiștii i-au aplicat mijloacele speciale cătușele.

Individul a fost urcat în automobilul de serviciu și solicitată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție a sec. Râșcani, pentru documentare. Individul în timp ce se afla în automobilul de serviciu din intenții huliganice a deteriorat geamul de la unitatea de transport.


Individul a fost escortat la inspectorat pentru audieri, iar angajații BPRO au întors bicicleta minorului în vârstă de 6 ani.

Tânărul a fost plasat în arest pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău și cercetat panal pentru furt, Infracțiune care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore sau cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.



Moldova

/VIDEO/ Un tânăr de 22 de ani a fost reținut pentru două cazuri de furt, în capitală

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Strășeni, a fost reținut fiind suspectat de comiterea unei escrocherii și furt din automobil.

Publicat

În primul caz polițiștii au fost sesizați de către părinții unui minor în vârstă de 9 ani, comunicănd că băiatul a fost deposedat de bicicletă în timp ce se afla pe strada Hîrtoapei. La fața locului, minorul în prezența părinților a comunicat polițiștilor că de el s-a apropiat un tânăr și prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul de a se deplasa până la magazin pentru a cumpăra înghețată a însușit de la el bicicleta. Prejudiciul estimat de către partea vătămate constituie 2 900 lei.

În al doilea caz forțele de ordine au fost sesizate de către un tânăr care a declarat că din automobilul de marca ,,Mercedes” i-au fost sustrasă suma de 9 300 lei. La locul faptei tânărul le-a comunicat polițiștilor că în automobil se afla cu un cunoscut și a staționat pe strada Ion Creangă, a ieșit să discute la telefon câteva minute, iar când s-a întors individul nu mai era și nici banii.

În ambele cazuri polițiștii au dispus mai multe acțiuni de investigație și urmărire penală, în identificarea și reținerea făptașului.


Astfel urmare a măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală făptașul a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut comunicând că bicicleta sustrasă de la minor a vândut-o obținând un profit.

Actualmente el este cercetat penal pentru escrocherie și furt. Conform legislației în vigoare individul riscă amendă în mărime de până la 42 500 lei muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la 4 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Scandal în troleibuz. O femeie i-ar fi luat locul unui tânăr: „Îmi sunt încălcate drepturile”

Un nou scandal în troleibuz și de această dată nu din cauza măștii. Un tânăr care stătea așezat pe scaun s-a ridicat pentru a deschide geamul, iar în acel moment, pe locul unde stătea el înainte s-a așezat o altă femeie.

Publicat

Totul a avut loc în data de 27 septembrie. Gestul femeii se pare că l-a scos din fire pe tânărul care a început să strige la femeie, spunând că-i sunt încălcate drepturile.

– Și ce? Așa lucrează asta la voi?
– Domnule, aici sunt copii mici, ei o să se sperie.
– Puteți închide gura? Dumnevoastră nu înțelegeți ce se întâmplă aici?
– Era un loc liber, eu m-am așezat. El mă apucă de mâini. Eu sunt mai în vârstă.
– Eu am deschis geamul. Sunteți mai în vârstă la dumnevoastră acasă, pe mine asta nu mă interesează, mă scuzați.
– Pe mine tot nu mă interesează.
– Ce fel de prostii sunt acestea? Eu am deschis geamul, și tu deodată te-ai așezat. Eu ți-am spus că eu stau acolo.
– Eu sunt femeie matură!
– Și ce? Este o încălcare a drepturilor mele! Ce fel de prostii sunt acestea?

Și părerile s-au împărțit în rândul pasagerilor. În timp ce unii îi dădeau dreptate femeii, alții îi propuneau acesteia să ia loc pe un alt scaun, pentru a aplana conflictul. În cele din urmă, tânărul implicat s-a calmat un pic și s-a dus lângă geam, pentru a-și continua călătoria în picioare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

52 de persoane aflate în urmărire penală pentru diverse infracțiuni, reținute de Poliția Capitalei

Angajații din cadrul Inspectoratelor de Poliție din subordinea Direcției de Poliție a mun. Chișinău, continuă măsurile speciale de investigație și urmărire penală privind reținerea persoanelor aflate în urmărire penală și se eschivează de a se prezenta la organele de drept.

Publicat

Astfel, în perioada 21 septembrie – 27 septembrie, de către polițiști au fost reținute 52 de persoane aflate în urmărire penală dintre care 32 de persoane reținute pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni și se eschivau de a se prezenta la organul de urmărire penală iar 20 persoane ca debitori de stat.


Citește mai departe

topul săptămânii