Rețele de socializare

Moldova

Un cetățean ucrainean a fost reținut după ce a ajuns ilegal în Republica Moldova

„S-a rătăcit în zona de frontieră” este explicația unui cetățean ucrainean care a ajuns în mod fraudulos pe teritoriul Republicii Moldova.

Publicat

Până la elucidarea circumstanțelor și verificării veridicității motivului invocat, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

În data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 22:45, pe direcția localităților Grimăncăuți (RM) – Vașcovțî (UCR), polițiștii de frontieră din Sectorul Briceni au observat cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timp de noapte o persoană care se deplasa pe jos spre linia frontierei de stat.

O perioadă persoana a fost monitorizată și odată cu trecerea frontierei din Ucraina în Moldova, s-a intervenit la fața locului. A fost reținut un bărbat de 62 ani, identificat ca locuitor al raionului Sokireni. Acesta a recunoscut că încălcase frontiera de stat, însă și-a motivat ilegalitatea prin faptul că a încurcat drumurile și astfel a ajuns în Moldova.


Până la luarea unei decizii, persoana este reținută în izolatorul IP Edineț. Ulterior, conform acordului de readmisie dintre state, aceasta va fi deferită autorităților ucrainene.


Moldova

Meci de fotbal cu final tragic. Un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit pe stadionul din comuna Ciorescu municipiul Chișinău

Meci de fotbal cu final tragic. Un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit pe stadionul din comuna Ciorescu municipiul Chișinău

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, pe 17 aprilie, tânărul participa la un meci de fotbal, iar la un moment dat i s-ar fi făcut rău. El s-a adresat antrenorului, care a decis imediat să-l schimbe cu un alt jucător.

Deja în momentul în care ieșea de pe teren, tânărul a căzut la sol. Imediat a intervenit medicul prezent la fața locului, chemând și ambulanța, însă, din nefericire, toate măsurile de resuscitare au eșuat, iar medicii nu au putut decât să constate decesul victimei.

Expertul legist, chemat la fața locului nu a depistat careva semne de moarte violentă pe corpul tânărului.


Cauza exactă a morții va fă stabilită de specialiștii Centrului de Medicină Legală. Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar investigațiile continuă.

echipa.md

 

 


Citește mai departe

Moldova

Un tânăr moldovean a murit în Franța, în urma unui accident de muncă. Familia lui are nevoie de ajutor

Dan Buzdugan, un tânăr moldovean de 26 de ani, a murit în urma uni tragic accident la locul de muncă în Franța.

Publicat

Rudele sale au scris că totul s-a întâmplat după ce tânărul, în timp ce instala panouri solare a căzut în gol de pe acoperiș.

Potrivit prietenilor, care au scris un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare, pentru repatrierea trupului neînsuflețit, este nevoie de o sumă mare de bani, de care la moment familia lui nu dispune, transmite Știri.md.

Toți cei care vor să ajute familia lui Dan Buzdugan pot dona la următoarele date bancare:


Titular de cont: Bogdan Buzduganu

BIC: TRWIBEB1XXX

IBAN: BE47 9675 7960 5880


IBAN:FR35 3000 2006 0400 0001 9451 J18

Code B.I.C :CRLYFRPP

Olga Cojuhari


Con Lire Sterline.

Daniel Balan


Codul băncii: 04-00-75

Număr cont: 62602888

Citește mai departe

Moldova

Șantajatori deghizați în polițiști: Doi indivizi au estorcat de la un tânăr mii de lei și euro

Se dădeau drept polițiști și-l șantajau pe un tânăr cu dosare penale. Doi bărbați au fost reținuți, bănuiți de estorcare de bani.

Publicat

Totul s-a aflat după ce la poliție s-a adresat victima, un chișinăuian de 30 de ani, care a relatat că pe tot parcursul lunii februarie a fost șantajat de doi indivizi.

Suspecții au 35 și 45 de ani, și se dădeau angajați ai organelor de forță. Astfel, sub pretextul că ar putea iniția dosare penale împotriva victimei și l-ar putea priva de libertate, i-au cerut 4 000 de euro și 40 600 de lei. În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, suspecți au fost reținuți și conduși la inspectorat.

În urma perchezițiilor la domiciliile bănuiților, oamenii legii au depistat mai multe probe ce ar demonstra implicarea suspecților.


Ambii bănuiți au fost arestați pentru 30 de zile, iar conform legii, dacă vor fi recunoscuți vinovați de șantaj, riscă închisoare pe un termen de la 7 la 10 ani.

echipa.md

 


Citește mai departe

topul săptămânii