Rețele de socializare

Moldova

Detalii în cazul femeii ucise cu toporul de propriul soț, în raionul Sângerei: Bărbatul riscă 20 de ani de închisoare

Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, din satul Dumbăvița, raionul Sângerei, învinuit de omorul soției sale, își va petrece următoarele 30 de zile după gratii.

Publicat

Mandatul de arestare a fost dictat recent de către magistrați în baza demersului înaintat de către procurorii raionului Sângerei, potrivit purtătorului de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru.

Învinuitul a fost arestat, după ce forțele de ordine au descoperit corpul neînsuflețit al femeii, îngropat într-o pădure din satul Cornova, raionul Ungheni.

Potrivit poliției, crima a fost comisă în luna februarie a acestui an, în urma unei cerți între victimă și agresor. Ultimul ar fi lovit-o cu toporul în cap pe consoarta sa, iar lovitura a fost atât de puternică, încât ea s-a stins pe loc. Atunci, bărbatul ar fi pus corpul neînsuflețit al femeii într-un sac și l-ar fi transportat în pădure, unde și l-ar fi îngropat, pentru a ascunde urmele crimei.


Ulterior, el a anunțat autoritățile că femeia a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Cuplul avea cinci copii, între care doi minori.

Presupusul ucigaș, de 57 de ani, ar putea să petreacă până la 20 de ani în spatele gratiilor, pentru această infracțiune.

cotidianul.md


Moldova

/VIDEO/ A incendiat un BMW X5, dar camerele Video de supraveghere l-au surprins

Poliția anchetează, caută infractorii, studiază probele, muncesc într-un fel și ei, dar se pare că asta nu prea îi sperie pe răufăcători. Zilele trecute, încă un BMW X5 din generația precedentă a fost victima unui atac din partea unui ”profesionist”.

Publicat

Imaginile video exclusive au fost trimise către AutoExpert.md și din ce puteți vedea, un tânăr cu o pungă în care are două butelii cu combustibil, având gluga în cap și masca pe față, se apropie de parcarea în care se afla mașina. Destul de grăbit și vizibil agitat, infractorul golește rapid buteliile peste toate cele patru roți, dar și pe parbriz, după care își trasează și pe asfalt o dungă ca să poată incendia mai ușor mașina, fără să se pârlească.

Presupunem că băiatul ar fi folosit motorină pe post de combustibil pentru a incendia mașina, așa cum se poate observa că arde mai greu, ceea ce trebuia să îi asigure rezultat mai bun pe termen lung. Însă ghinion, nu i-a reușit, focul s-a extins doar asupra unei roți, fără să cuprindă întreg automobilul.

A ars cât a ars, până s-a spart anvelopa și a suflat flacăra…


Polițiștii veniți la fața locului au găsit suficiente probe pentru a putea porni pe urmele răufăcătorului. Rămâne doar să-și ducă obligațiunile de serviciu până la final


Citește mai departe

Moldova

Un microbuz de pe ruta Soroca-Chișinău s-a inversat: Șase pasageri au fost răniți.

Un microbuz de pe ruta Soroca-Chișinău s-a inversat: Șase persoane au fost răniți.

Publicat

Totul a avut loc în data de 21 septembrie în jurul orelor 06.20, poliția din Telenești a fost informată despre faptul că la intrarea în satul Negureni s-a produs un accident rutier.

Polițiștii la fața locului au stabilit că la data de 21.09.2020 orele 06.15 un bărbat cu vârsta de 66 de ani conducând automobilul de marca Ford Transit, și având 16 pasageri, în timp ce se deplasa pe traseul Soroca-Chișinău a pierdut controlul volanului derapând de pe traseu.

Ca rezultat a impactului 6 pasageri au suferit diferite leziuni corporale.


În urma verificării cu aparatul Drager rezultatul final a arătat 0,00.

Circumstanțele se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în Capitală: Un bărbat în stare de ebrietate a căzut în gol

Un bărbat de 41 de ani a căzut în gol de la etajul 6 al unui bloc de locuințe din Capitală.

Publicat

Incidentul a avut loc ieri, 20 septembrie, în jurul orei 16:05, pe bulevardul Dacia

Din nefericire, victima a decedat până la venirea ambulanței.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati a declarat că bărbatul în vârstă de 41 de ani locuia în apartamentul de unde a căzut cu familia, iar acesta era închiriat.


”Membrii familiei au comunicat polițiștilor că bărbatul era în stare de ebrietate și a ieșit la balcon după care l-au văzut deja jos și perila balconului deteriorată, cum totul s-a întâmplat, aceștia nu își pot explica. La examinarea de către medicul legist, urme de moarte violentă nu au fost depistate, decât cele caracteristicii căderii de la înălțime.

Totodată din discuțiile cu martorii care au văzut cum s-a produs tragedia, bărbatul era la balcon și sprijinindu-se de perile acestea s-au deteriorat și el a căzut în gol”, a declarat Stati.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în stabilirea tuturor circumstantelor.


Citește mai departe

topul săptămânii