Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Încarcerați între fiarele mașinii

Accident cumplit în capitală. Un șofer de 25 de ani, dar și doi pasageri din mașina acestuia au ajuns la spital în stare gravă după ce s-au izbit cu mașina într-un pilon electric.

Publicat

Coliziunea s-a produs în dimineața de 24 iulie, în jurul orei 03.30, pe strada Vasile Alecsandri. Imaginile cu mașina care circula cu viteză cu doar câteva clipe înainte de accident au fost surprinse de o camera video instalată în preajmă. Iar peste câteva minute, un locatar din preajmă a filmat mașina ajunsă într-un stâlp din fața blocului unde locuia
La fața locului au fost chemați polițiștii, medicii, dar și o echipă de salvatori. Pompierii i-au descarcerat pe descarcerat pe doi din cei trei tineri care au rămas blocați între fiarele mașinii.

LILIANA PUȘCAȘU, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ: În urma impactului, pasagerul a primit un traumatism la braţ şi s-a ales cu diverse leziuni corporale, iar conducătorul auto un bărbat în vârstă de 25 de ani era inconștient. Ambele persoane au rămas blocate în autoturism. La fața locului în mod de urgență au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri, care în cel mai scurt timp au deblocat și au evacuat persoanele din autovehicul.

Ulterior, cei trei tineri, cu vârstele cuprinse între 22 și 23 de ani au fost preluați de medici și duși la Institutul de Medicină urgentă pentru a primi îngrijirile necesare. Unu dintre tineri nu a suferit răni grave și a fost lăsat să plece acasă, ceilalți doi au fost internați în spital.


DORINA ARSENE, PURTĂTOR DE CUVÂNT, INSTITUTUL DE MEDICINĂ URGENTĂ: Șoferul a suferit politraumatism, a fost supus unei intervenții chirurgicale și se află în stare extrem de gravă. Pasagerul a suferit o fractură la mâna stângă și la picior, este internat în spital și primește tratament.

Între timp, polițiștii au stabilit o versiune preliminară ale celor întâmplate. Șoferul, din motive deocamdată neclare ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar mașina a derapat de pe carosabil și a fost proiectată direct într-un stâlp. Conducătorului auto i-au fost preluate probe biologice pentru stabili dacă se afla sau nu în acel moment în stare de ebrietate. Polițiștii continua cercetările.


Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială: Ce riscă „bloggerul”

Strigător la cer. Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 8 aprilie, după ora 01.00, într-un sat din raionul Rîșcani. Despre cele întâmplate ne-au relatat urmăritori ai individului. Oamenii au scris la adresa redacției noastre cu scopul de a identifica și pedepsi bărbatul care de dragul like-urilor își bătea joc de copil.

Contactat pentru mai multe detalii, șefa secției Comunicare și Protocol de la IGP, Diana Fetco, ne-a declarat că oamenii legii au fost sesizați chiar în acea noapte despre cele întâmplate, iar la fața locului au intervenit oamenii legii. Aceștia au constatat că minorul are vârsta de 14 ani, iar cel care-i turna alcool are 25 de ani. La fața locului au fost chemați și medicii cu ambulanța care i-au oferit primul ajutor medical copilului, după care l-au predat părinților.

Despre caz a fost sesizată și Autoritatea Publică Locală, iar tânărul de 25 de ani a fost citat la poliție pentru audieri. Acesta riscă pedeapsă pentru Atragerea minorului la consumul ilegal de alcool și expunerea lui în această stare în mediul online. Sancțiuni riscă și părinții băiatului de 14 ani pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului. Poliția menționează că minorul este educat într-o familie completă unde cresc încă doi copii.



Citește mai departe

Ediție TV

Lemnul din remorca unui camion a luat foc din mers. A fost nevoie de intervenția pompierilor

Momente de panică pentru un șofer de camion. Lemnele pe care le transporta au luat foc chiar în remorcă.

Publicat

Incendiul a izbucnit în după amiaza de 9 aprilie, în apropiere de localitatea Recea din raionul Rîșcani. Potrivit datelor preliminare, șoferul se deplasa pe traseul Briceni-Bălți și la un moment dat a observat cum din remorcă ieșea fum dens. Bărbatul a reușit să oprească vehiculul pe partea dreaptă și să sune la numărul de urgență 112.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii și salvatorii, care au luptat cu flăcările timp de mai bine de o oră. Remorca era încărcată cu circa 18 m3 de lemn-bușteni, iar în urma incendiului 10 la sută din încărcătură, adică aproape 2 metri cubi de lemn au fost distruși de foc.

Din fericire, flăcările nu au provocat victime, cauzând doar pagube materiale. Nu se cunoaște deocamdată cauza exactă a izbucnirii incendiului, circumstanțele urmând a fi stabilite de către specialiști.


În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 50 situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii