Rețele de socializare

Moldova

600 litri de alcool etilic ridicat la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră au acționat noaptea trecută în baza unei informații operative stopând un atelaj hipo ce transporta 15 butelii pline cu lichid incolor și cu un miros pecific de alcool etilic.

Publicat

Cercetat este căruțașul care a declarat că nu este în cunoștință de cauză despre cele depistate, ci oferă doar servicii de transport.

Angajații Direcției regionale Nord au întreprins măsuri de prevenire a contrabandei cu băuturi spirtoase. Astfel, la ora 22:30 pe direcția ”Criva – Podvirnoe” au stopat un atelaj hipo, condus de către un locuitor al satului Criva, raionul Briceni, în vârstă de 59 de ani.

În urma verificărilor de rigoare s-a stabilit că transporta ascuns 15 butelii din masă plastică cu volumul a câte 40 litri fiecare. Acestea erau pline cu lichid incolor, specific după miros și proprietăți cu alcoolul etilic.


Audiată, persoana a declarat că nu cunoaște despre conținutul buteliilor întrucât oferă servicii de transport cu căruța în satul Criva și a fost solicitat ca seara să transporte încărcătura rspectivă contra sumei de 300 lei.

Ca urmare, marfa a fost ridicată și depozitată la sediul SPF Criva. Cercetările continuă și în prezent pentru a identifica implicarea altor persoane și elucidarea tuturor circumstanțelor.


Moldova

Viețile pasagerilor – în pericol! Un șofer de autobuz urban prins băut la volanul vehiculului de rută

Strigător la cer. Un șofer de autobuz urban a fost depistat la volan în stare de ebrietate.

Publicat

S-a întâmplat în data de 23 aprilie, în jurul orei 13.00, pe una din străzile capitalei. Un echipaj de poliție care monitoriza traficul rutier în zonă ar fi observat manevrele periculoase efectuate de șofer în trafic, așa că au oprit autocarul.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, iar în autobuz erau și mai mulți pasageri. Simțind miros de alcool, polițiștii au decis să-l supună pe conducător etilotestului, iar rezultatele au fost de 0.47 mg/l alcool în aerul expirat.

La fața locului a fost chemat în scurt timp un alt șofer, care a transportat pasagerii în siguranță la destinație, iar conducătorul băut s-a ales cu dosar penal. Cazul este documentat de IP Ciocana.



Citește mai departe

Moldova

Psihotrope din Franța ajungeau în pușcăriile din Moldova: Schemă prin care sute de pastile „Subutex” urmau să ajungă în penitenciar

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au demascat o schemă de introducere ilegală a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, documentată timp de trei luni.

Publicat

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că drogurile erau introduse în țară prin intermediul autocarelor de pe ruta Paris-Chișinău, fiind camuflate în coletele transportate din Franța spre Republica Moldova.

Miercuri, 24 aprilie curent, ofițerii de investigație în comun cu agenții de patrulare ai INSP, pe traseul Otaci-Dondușeni, au reținut în flagrant un bărbat de 31 de ani, în timp ce se deplasa cu o Skoda Octavia.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat o cantitate mare de pastile de tip „Subutex” în valoare totală de aproximativ 200 000 de lei.


În cadrul documentării s-a stabilit că drogurile urmau a fi introduse ilegal în Penitenciarul nr. 9 „Pruncul” din mun. Chișinău.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și identificarea persoanelor implicate în activitatea ilicită.


Citește mai departe

Moldova

Ar fi violat o tânără, care în cele din urmă și-a pus capăt zilelor: Suspectul, pe banca acuzaților pentru viol și determinare la suicid

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Botanica a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința unui bărbat de 27 de ani, originar din mun.Chișinău, învinuit de viol și determinare la sinucidere.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, în seara lui 31 ianuarie 2024, victima, în vârstă de 23 de ani, împreună cu prietenul ei, se plimbau prin sectorul Botanica al capitalei. În timpul plimbării, au făcut cunoștință cu învinuitul, care le-a propus să îi servească într-un local cu băuturi alcoolice, căci astfel vrea să marcheze despărțirea cu partenera sa. Cei doi au acceptat. După ce au consumat băuturi în local, au fost invitați la domiciliul învinuitului pentru a servi mai departe și a juca jocuri video. Toți trei s-au deplasat în apartamentul său. După ce prietenul victimei a adormit, în jurul orei 04:00, învinuitul a violat tânăra.

Aceasta a stopat acțiunile de viol lovindu-l puternic peste față și urmare a acestui fapt, învinuitul a amenințat-o că o va duce la prietenii lui, care își vor bate joc de ea. Fata s-a speriat și i-a spus că se va sinucide, iar făptașul, după cele auzite, a început să o calmeze și a adormit.

Victimei i-au fost cauzate suferințe fizice şi morale în urma raportului sexual forțat, acțiuni care în ansamblu au determinat-o la sinucidere.


Astfel, la data de 03 februarie 2024, aproximativ la ora 05 dimineața, tânăra, aflându-se la domiciliul său, s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului aflat de la etajul 4.

Fiind audiat, prietenul victimei a declarat că, în timp ce se îndreptau spre poliție pentru a raporta cazul de viol, victima se afla într-o stare depresivă, anxioasă, comunicând că se simțea umilită și „murdară”.

Învinuitul a refuzat să facă declarații pe caz.


Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 12 ani de închisoare.

Citește mai departe

topul săptămânii