Moldova
/FOTO/ Poliția continuă acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor cu COVID-19. Au fost intensificate verificările transportului public din toată țara
În condițiile situației pandemice din țară, organele abilitate au efectuat o analiză care a demonstrat că unul dintre punctele cu risc sporit de infectare cu COVID-19 este transportul public.
Chiar dacă, de la începutul pandemiei, oamenii legii au întreprins în permanență măsuri de responsabilizare și conștientizare a populației despre riscurile îmbolnăvirii și răspândirii COVID-19, nu toți cetățenii se conformează.
În acest context, Inspectoratul General al Poliției și-a intensificat activitățile. Angajații Inspectoratului național de securitate publică, împreună cu inspectorii Agenției Naționale de Transport Auto, verifică respectarea măsurilor de sănătate publică de către administratorii de rute, șoferii transportului urban și interurban, serviciile de taxi, precum și pasagerii.
Acțiunea se desfășoară pe întreg teritoriul țării și are scopul de a monitoriza respectarea normelor de sănătate publică pe timp de pandemie, dar și siguranța în care sunt transportați pasagerii.
Doar astăzi au fost stopate și verificate 302 unități de transport. S-a controlat numărul de călători, dacă autovehiculele sunt dotate cu dezinfectant și dacă conducătorii auto și pasagerii poartă mască.
Inspectoratul General al Poliției recomandă cetățenilor să poarte măști, să păstreze distanța socială, să respecte măsurile de igienă, să evite grupurile mai mari de 3 persoane, să limiteze prezența în spațiile publice și să nu părăsească domiciliul, dacă se află în autoizolare. De asemenea, recomandăm cetățenilor să evite călătoriile, dacă nu sunt strict necesare, iar în cazul necesităților stringente să se deplaseze respectând normelor de sănătate publică.
Precizăm că în cazul în care cetățenii nu se vor conforma și nu vor ține cont de măsurile de convingere ale autorităților, va fi aplicată metoda de constrângere. Sancțiunile vor fi aplicate în baza art.76 din Codul Contravențional al Republicii Moldova.
De la începutul pandemiei au fost sancționați 46 de transportatori auto care au încălcat măsurile anti COVID-19.
Mizăm pe responsabilitatea și disciplina populației, pentru a scăpa cât mai curând de pandemie, fără victime.
Moldova
Șantajatori deghizați în polițiști: Doi indivizi au estorcat de la un tânăr mii de lei și euro
Se dădeau drept polițiști și-l șantajau pe un tânăr cu dosare penale. Doi bărbați au fost reținuți, bănuiți de estorcare de bani.
Totul s-a aflat după ce la poliție s-a adresat victima, un chișinăuian de 30 de ani, care a relatat că pe tot parcursul lunii februarie a fost șantajat de doi indivizi.
Suspecții au 35 și 45 de ani, și se dădeau angajați ai organelor de forță. Astfel, sub pretextul că ar putea iniția dosare penale împotriva victimei și l-ar putea priva de libertate, i-au cerut 4 000 de euro și 40 600 de lei. În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, suspecți au fost reținuți și conduși la inspectorat.
În urma perchezițiilor la domiciliile bănuiților, oamenii legii au depistat mai multe probe ce ar demonstra implicarea suspecților.
Ambii bănuiți au fost arestați pentru 30 de zile, iar conform legii, dacă vor fi recunoscuți vinovați de șantaj, riscă închisoare pe un termen de la 7 la 10 ani.
Moldova
Un șofer drogat a fost reținut în timp ce conducea mașina, în capitală. Testul a arătat pozitiv la marijuana
Un șofer drogat a fost reținut de inspectorii de patrulare în timp ce conducea mașina, în capitală.
Totul s-a petrecut în seara zilei de 16 aprilie, pe strada Nicolae Testemițeanu, din cartierul Telecentru. Patrula de poliție ce monitoriza circulația rutieră în zonă, au observat un automobil ce se deplasa haotic.
Oamenii legii au stopat șoferul în vârstă de 22 de ani, care în timpul discuțiilor ar fi avut un comportament straniu, specific consumatorilor de droguri.
Ulterior, conducătorul auto a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie, unde a fost testat la prezența de substanțe narcotice în organism. Rezultatul expertizei a demonstrat că șoferul era drogat cu marijuana.
Mașina a fost transportată la parcarea specială, iar investigațiile continuă.
Moldova
„Afacere” de familie: Un cuplu împreună cu o amică, suspectați că vindeau droguri în întreaga țară
Afacere de familie. Un cuplu, dar și o amică de-a lor au fost reținuți de poliție, suspectați că vindeau droguri sintetice în întreaga țară.
Potrivit oamenilor legii, toți trei suspecți locuiesc în capitală și au 20, 22 și respectiv 35 de ani. Aceștia plasau drogurile sintetice de tip PVP, în vânzare în întreaga țară, prin intermediul aplicației Telegram. Clienții le transferau vânzătorilor bani prin intermediul terminalelor publice de plată, iar în schimb primeau fotografii cu locul unde sunt ascunse narcoticele.
Potrivit datelor preliminare, soția avea rolul de gestionare a aplicației Telegram, iar bărbatul și a doua femeie livrau drogurile în ascunzișuri.
În urma perchezițiilor au fost depistate droguri în valoare de 100.000 de lei, dar și cântare electronice pentru porționarea narcoticelor, accesorii pentru ambalarea și consumul de droguri, bani proveniți din afacerea ilegală, dar și telefoane mobile folosite la vânzarea drogurilor.
Oamenii legii menționează că în prezent, bărbatul este cercetat și într-un alt dosar pentru trafic de droguri, gestionat de procurorii sectorului Buiucani.
În prezent, bărbatul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, la fel ca și prietena de familie. Soția lui este cercetată în libertate.
Investigațiile continuă.
-
În căutareo zi în urmă
Noi detalii în cazul tinerei dispărute după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Este însărcinată în luna a 6-a, spune iubitul ei
-
Moldova9 ore în urmă
„Vă rog să nu învinuiți pe nimeni”. O tânără a murit, după ce s-a aruncat în gol de pe o clădire de la Buiucani. Mesajul de adio al fetei
-
Moldova6 zile în urmă
Accidentul de la Măgdăcești: Șoferul camionului a fost reținut. Noi imagini cu momentul impactului
-
Moldova6 zile în urmă
Accident de coșmar la Măgdăcești: 16 persoane, inclusiv 2 minori, au ajuns la spital
-
Moldova8 ore în urmă
A fost reținut șoferul în mașina căruia a urcat fata de 19 ani din Orhei, dispărută de 5 zile! Tânăra este de negăsit
-
În căutare2 zile în urmă
Nu se știe nimic de ea: Tânăra care a dispărut după ce a urcat într-o mașină de ocazie – de negăsit
-
Moldova2 zile în urmă
Tragedie la Bălți: O fetiță de 12 ani, găsită strangulată într-o fâșie forestieră
-
Moldova6 zile în urmă
Noi detalii de la coliziunea de groază de la Măgdăcești. La spital au ajuns în total, 18 persoane. Ce spun medicii despre starea lor