Rețele de socializare

Moldova

Incendiu la Ciorești: Zeci de persoane, inclusiv femei și copii, au luptat 3 ore cu un incendiu de vegetație

Un incendiu puternic de vegetație s-a produs ieri în localitatea Ciorești din raionul Nisporeni. Flăcările s-au extins cu repeziciune și exista riscul să ajungă la case oamenilor. Primarul satului susține că 30 de persoane, femei și copii, au luptat 3 ore pentru a stinge focul, alături de echipa de pompieri venită din Nisporeni.

Publicat

Primarul Valeriu Guțu susține că cineva a dat foc vegetației intenționat, pentru că erau mai multe focare, din diferite părți. Flăcările au cuprins și trei piloni ai liniei de tensiune înaltă și putea avea loc o tragedie.

„Oare care individ consideră că năpasta care s-a abătut asupra lumii întregi nu e de ajuns pentru Ciorești și a mai dat foc în mai multe locuri consecutiv la vegetația uscată? Au ars mai multe hectare de vegetație, inclusiv o parte de copaci și lemne care stăteau grămezi în pădure, în Albota, în Hârtopi, încât cu mare greu ne-am opus ca să nu permitem incendierea caselor din Fundătură, în râpa de la Boldești unde au luat foc trei piloni ai liniei de tensiune înaltă, parțial în Conac”, scrie primarul despre pericolul care a fost pentru câteva cartiere ale satului, „botezate” cu aceste nume de localnici.

„Mulțumesc tuturor care din propria inițiativă și la chemarea mea s-au implicat și după circa 3 ore și 30 de minute de luptă cu focul am reușit să-l oprim. Mulțumesc pompierilor din Nisporeni și celor 30 de bărbați, femei, copii, angajați ai IM Ciorești Service care au luptat și am câștigat această luptă.


Dacă vom fi uniți, vom câștiga și lupta cu coronovirusul, însă trebuie să stăm acasă. La stingerea incendiului am ieșit că așa trebuia, în rest, stăm acasă!!!!”, i-a îndemnat primarul pe locuitorii satului.

tv8.md


 

Moldova

/VIDEO/ Reținuți cu droguri în buzunare: Doi tineri din Bălți, prinși în flagrant în sectorul Buiucani.

Doi tineri din Bălți, de 18 și 19 ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinși în timp ce plasau droguri în ascunzișuri, în sectorul Buiucani al Capitalei. Cei doi erau, de fapt, curieri pentru un magazin online de droguri, administrat prin aplicația Telegram.

Publicat

Informațiile despre activitatea ilegală au ajuns la polițiștii de la Inspectoratul Buiucani printr-o sursă operativă. Oamenii legii i-au urmărit și i-au documentat, iar în momentul în care plasau pachețelele suspecte în locuri ascunse, au intervenit.

În urma perchezițiilor corporale, asupra celor doi au fost găsite zeci de pachețele ambalate cu bandă adezivă, care conțineau droguri de tip PVP – o substanță psihotropă extrem de periculoasă.

Și la domiciliile suspecților, oamenii legii au descoperit un adevărat „kit” de distribuție: aproximativ 60 de grame de droguri, un cântar electronic, benzi adezive și pliculețe zip-lock, folosite pentru ambalare.


Cei doi riscă între 7 și 15 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.


Citește mai departe

Moldova

Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.

Impact violent pe un drum din satul Tomai, raionul Leova! Un adolescent de doar 14 ani a ajuns la spital, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită de un automobil de teren. Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii s-ar fi aflat chiar primarul localității.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 3 iulie. Bărbatul de 68 de ani circula regulamentar pe drumul principal al satului, în timp ce minorul ar fi ieșit de pe un drum secundar, moment în care cele două vehicule au intrat în coliziune.

În urma impactului, adolescentul a fost rănit și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești. Testele cu aparatul Drager au arătat că niciunul dintre conducători nu consumase alcool.

Ancheta a scos la iveală că motocicleta nu era înmatriculată și nu avea acte, iar băiatul nu deținea permis de conducere.


Redacția noastră a încercat să obțină un punct de vedere oficial din partea edilului, însă până la această oră, nimeni nu a răspuns la telefon.

Poliția investighează în continuare toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea acestuia.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prejudicii de milioane la buget: O asociație patronală, vizată într-o amplă anchetă a PCCOCS.

O asociație patronală, care activa în domeniul reciclării deșeurilor, este în centrul unei anchete de proporții, după ce procurorii PCCOCS, împreună cu inspectorii de la Serviciul Fiscal de Stat, au descoperit o schemă uriașă de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit primelor informații, faptele s-ar fi desfășurat în perioada 2020–2024, iar prejudiciul adus statului se ridică la peste 11 milioane de lei.

Asociația ar fi obținut profituri consistente, însă fără a respecta cerințele legale impuse entităților comerciale. Aceasta s-ar fi eschivat de la înregistrarea în calitate de plătitor TVA, nu a prezentat declarațiile fiscale și nu a achitat taxele aferente, generând astfel pierderi uriașe la bugetul de stat.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat percheziții la mai multe adrese, de unde au fost ridicate documente contabile, înscrisuri și alte obiecte ce constituie probe relevante pentru urmărirea penală.


Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate persoanele implicate și dimensiunea exactă a prejudiciului.


Citește mai departe

topul săptămânii