Rețele de socializare

Moldova

Un copil a murit, iar alți doi sunt la spital după ce o mașină a dat peste ei

Tragedie în stânga Nistrului. Un copil a murit iar alți doi se află în stare gravă la spital, după ce biciletele cu care se deplasau au fost lovite de un autoturism.

Tragedia a avut loc în seara de 4 aprilie, pe o stradă din orașul Dubăsari, în jurul orei 20.00. Miliția ajunsă la fața locului a stabilit că victimele sunt trei minori de 11, 12 și respectiv 13 ani. Unul din care a decedat pe loc, iar alți doi au fost transportați de urgență la spital. Potrivit martorilor, bicicliștii mergeau în întâmpinarea mașinii, iar la un moment dat, au schimbat brusc direcția de deplasare. În consecință, automobilul care circula regulamentar i-a lovit în plin  pe băieți.

Mai mult, s-a constant că două din cele trei biciclete implicate în accident nu era dotate cu semne reflectorizante. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar șoferul a fost reținut și urmează a fi tras la răspundere pentru cele întâmplate.

echipa.md


Moldova

Caz tragic la Ungheni: Un copil de 15 ani s-a înecat într-un lac

Un minor în vârstă de 15 ani s-a înecat în lacul din apropierea satului Zagarancea, raionul Ungheni

Potrivit organelor legii totul s-a petrecut la ora 16.40, transmite Telegraph.md.

Cadavrul minorului fiind extras la ora 17.48.

Alte circumstanțe se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un adolescent a intrat cu motocicleta într-un copac și a murit

Un adolescent a murit pe patul de spital, după ce s-a izbit violent cu motocicleta într-un copac

Tragedia a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 16:20, pe drumul care face legătura dintre localitățile Larga și Cotiujeni, din raionul Briceni, transmite Deschide.md.

Potrivit datelor preliminare, adolescentul în vrâstă de 17 ani se deplasa cu o motocicletă de model Kawasaki Tenzor, cu plăcuțe de înmatriculare de Italia, când a pierdut controlul ghidonului și a ajuns într-un copac.

În urma impactului, motociclistul a fost preluat de o ambluanță,  însă din nefericire a murit în drum spre spital.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat reținut pentru furt de bani dintr-un magazin de carne

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, locuitor a mun. Chișinău, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție a sec. Râșcani, pentru comiterea unui furt.

Cazul a avut loc la data de 27 aprilie, în timp ce bărbatul se afla în incinta unui magazin alimentar amplasat pe str. Calea Orheiului, folosindu-se de neatenția angajatei, a sustras din sertarul de casă mijloace bănești, după care a părasit locul infracțiunii. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 3 400 lei.

Urmare a acțiunilor de investigație și de urmărire penală dispuse de către forțele de ordine, suspectul a fost localizat și reținut fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale bărbatul și-a recunost vinovăția.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în baza semnelor constitutive ale componenței de infracțiune prevăzute de art.186 CP Furt, care conform legislației se pedepsește cu amendă de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 ore sau cu închisoare de până la 4 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii