Rețele de socializare

Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, prins la frontiera de la Tudora cu trei asigurări auto Cartea Verde false

În punctul de trecere Tudora, polițiștii de frontieră au descoperit în urma unor verificări suplimentare asupra unui șofer de tir, trei asigurări auto internaționale Cartea Verde, cu semne de falsificare.

Publicat

Ieri, 28 octombrie a.c., în jurul orei 11:55, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a prezentat un camion, cu numere de înmatriculare uzbece, la volanul căruia a fost legitimat un cetățean al Uzbekistanului. În timpul proceduri de control al trecerii frontierei de stat, polițiștii de frontieră au acționat conform analizei de risc, în acest sens fiind dispusă o analiză a documentelor prezentate și a altor acte deținute.

Ca urmare, în cabina acestuia au fost depistate trei asigurări auto Cartea Verde, două dintre care ar fi eliberate de autoritățile din Muntenegru, iar a treia – în Bulgaria. După cercetarea minuțioasă ale acestora, cu ajutorul tehnicii din dotare, s-a stabilit că toate actele sunt neveridice, prezentând indici clari de falsificare.

Astfel, pe numele șoferului de 30 de ani a fost pornită cercetare penală pe faptul deținerii actelor oficiale false. Polițiștii de frontieră continuă cercetările, în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.


Moldova

Accident grav, la Durlești: O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital

Accident violent în orașul Durlești din municipiul Chișinău. O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, în dimineața de 28 martie, la ora 08:06 a parvenit informația pe faptul că pe strada păcii 29 s-a produs accident rutier  soldat cu deteriorarea vehiculelor și o persoană traumatizată.

Potrivit informațiilor primare obținute de la fața locului s-a stabilit că conducătorul automobilului de model Tesla, o femeie în vârsta 37 ani, deplasându-se pe drumul secundar nu a cedat trecerea vehiculului care se deplasa pe drumul cu prioritate și ca rezultat s-a ciocnit cu automobilul de model Renault, condus de un bărbat în vârstă de 34 ani. În urma impactului, Tesla a fost proiectată în automobilul de model Volvo care era parcat la marginea drumului.

În rezultatul accidentului, vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar șoferița de Tesla a fost preluată de serviciul medical de urgență.


Cercetările continuă.


Citește mai departe

Moldova

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție: Șoferul încerca să scape pentru că e condamnat la 15 ani de închisoare

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție. Șoferul se eschiva de oamenii legii, fiind condamnat la 15 ani de închisoare.

Publicat

Astăzi, în timpul monitorizării de către polițiști a circulației rutiere, pe str. A. Mateevici din capitală a fost observat un șofer care conducea neuniform un Renault.

La somarea de a stopa mașina, bărbatul de la volan a accelerat și a creat nenumărate situații de accident în trafic, continuându-și cu viteză excesivă deplasarea și efectuând manevre periculoase, ceea ce a creat și mai multe bănuieli polițiștilor.

Pentru stoparea acestuia au fost implicate 5 echipaje de poliție.


După jumătate de oră de urmărire bărbatul a fost reținut. Acesta are 43 de ani și este originar din Bubuieci.

Bărbatul se eschiva de organele de drept, după ce a fost condamnat pe teritoriul Republicii Moldova la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și fals în acte.

Acesta a fost condamnat și pe teritoriul României pentru contrabandă.


 


Citește mai departe

Moldova

Examen eșuat: O mașină pentru examinarea viitorilor șoferi a tamponat lateral un automobil ce aparține unei școli auto

Examen eșuat. Într-o intersecție din orașul Cahul, o mașină pentru examinarea viitorilor șoferi a tamponat lateral un automobil ce aparține unei școli auto.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 26 martie, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Imaginile de la locul impactului au devenit virale, internauții făcând haz de necaz. Mulți dintre ei au scris în comentarii că cel mai probabil examenul auto a fost picat.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Cahul, Cristina Ciobanu, în urma impactului nimeni nu a fost rănit. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele coliziunii și cine se face vinovat.


Citește mai departe

topul săptămânii