Rețele de socializare

Moldova

Dosarul dublului viol în centrul capitalei, în instanţă: Doi suspecţi continuă să fie în urmărire

Patru din cei şase indivizi suspectaţi că ar fi violat în luna mai, curent, două tinere, dintre care o copilă minoră, pe care ulterior au aruncat-o de la etajul şapte al unui bloc din capitală, au compărut marţi, 1 octombrie, în faţa instanţei de judecată din sectorul Buiucani al capitalei. Magistraţii le-au prelungit mandatul de arest cu încă 30 de zile. Ceilalţi, doi complici, continuă să fie daţi în urmărire.

Publicat

Copila era orfană

Procurorul Sergiu Petruşca a precizat că a solicitat prelungirea arestului preventiv în privinţa a trei inculpaţi, deoarece unul a fost deja condamnat la cinci ani de închisoare.

Amintim că în noaptea de 5 spre 6 mai, anul curent, o minoră de 16 ani a fost aruncată de la balconul etajului şapte al unei clădiri din capitală, după ce atât ea, cât şi prietena ei au fost violate de şase indivizi. Adolescenta, Zinaida Ţ., a decedat peste o săptămână pe patul de spital. Minora era orfană. Puţinele rude, o mătuşă şi concubinul ei, au ajuns la spital când tânăra era deja moartă, pentru a ridica corpul neînsufleţit al acesteia.


Fata a avut o copilărie grea. Şi-a pierdut tatăl, bolnav de tuberculoză, în 2010, iar în 2013, a decedat şi mama acesteia. „Zinaida a crescut sub ochii noştri”, ne-a spus mătuşa fetei, Ludmila, o femeie slab văzătoare de 52 de ani, invalidă de gr. II.

La vârsta de 11 ani, după moartea mamei sale, Zinaida a fost luată din mediul nociv, care era şi un focar de tuberculoză, şi a fost plasată de autorităţi la Centrul ftiziopneumologic de reabilitare a copiilor din Târnova, Donduşeni. La scurt timp, fata a dispărut de la centru. Se presupune că tânăra a fost racolată şi că practica prostituţia.

„E un caz grav care s-a produs prin cumularea mai multor circumstanţe. Zinaida locuia în condiţii nocive. A locuit într-o mahala preponderent de romi. Dacă e adevărat că s-ar fi prostituat, poliţia trebuie să vină cu un răspuns la întrebarea cine a racolat-o, cine o asigura cu gazdă. Societatea în care un copil este aruncat ca o zdreanţă de la un balcon şi doi dintre răufăcători se mai plimbă în libertate este o societate bolnavă”, a opinat părintele Dumitru Rusu.


„Nu cred ceea ce spun unii, că se vindea. Voia să devină frizeriţă. Ultima oară când a fost acasă, Zina ne-a spus că lucrează la un salon. Şi nu cred că ea s-a aruncat de la balcon, iubea viaţa”, ne-a spus mătuşa fetei, dna Ludmila.

Dispărută de la 13 ani din vizorul autorităţilor

Specialista pentru protecția și drepturile copilului din cadrul Primăriei Călărași, Victoria Petric, a declarat că, din 2014, fata nu mai locuia în oraș. Totodată, funcţionara a precizat că nimeni nu a instituit tutelă asupra minorei după moartea ambilor părinţi.


„Era o fată foarte deșteaptă, îngrijită, cărturară. În 2014, când a fost identificat un focar de tuberculoză în familia mătușii la care locuia, copila a fost luată de acolo și a fost plasată la Centrul ftiziopneumologic de reabilitare a copiilor din Târnova, Donduşeni. De acolo ea a plecat la Chișinău. Venea rar acasă.”

Petric mai precizează că mătuşa fetei, dna Ludmila, trebuia să oficializeze tutela asupra minorei, dar aceea nu a întreprins nimic în acest sens. „Îmi pare rău de cele întâmplate, această fată nu merita așa o soartă. Sper și cred că vinovații vor primi pedeapsa meritată”, a spus Petric.


Directoarea Centrului ftiziopneumologic din Târnova, Vera Sprâncenatu, ne-a informat că Zinaida s-a aflat la centru până în decembrie 2016. „Era o fată adecvată, învăţa bine, vorbea frumos. În decembrie 2016, a plecat în vacanţă şi nu s-a mai întors. Prietenele ei glumeau că s-ar fi măritat”, afirmă directoarea.

Anul 2016 a fost ultimul în care Zinaida a fost în atenţia autorităţilor responsabile de apărarea drepturilor copiilor. Avea 13 ani. De atunci ea venea rareori acasă. Viceprimarul orașului Călărași, Victor Ambroci, ne-a informat că au existat cazuri în care au primit sesizări din partea poliţiei referitoare la Zinaida.

„Când apăreau sesizări, încercam să găsim soluții pentru protecția sa, am discutat cu mătușa ei pentru a o lua sub tutelă, dar nu a fost dorință. În ultimii ani, femeia nu știa nimic despre copilă. Parțial, toți purtăm vina pentru cele întâmplate – și noi, și rudele ei, dar vă spun că am încercat să o ajutăm”, ne-a asigurat viceprimarul.

Potrivit deschide.md, tinerii care ar fi violat cele două tinere, iar pe una ar fi aruncat-o de la balcon sunt Oleg Onișchiv, Nicolai Grecinev, Igor Mahomedov (23 de ani), Alexandru Golcov, Dmitri Bugaescu (26 de ani) și Dmitri Cojuharov (30 de ani). Unul dintre ei, care acum este dat în urmărire, a fost implicat în asaltul în stil mafiot, din data de 17 februarie 2017, asupra unui magazin de piese auto din comuna Stăuceni.

jc.md

Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii