Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Ilegalități depistate în Sectorul Poliției de Frontieră Otaci

Un cetățean ucrainean este documentat pentru deținerea a trei procuri falsificate, iar un cetățean moldovean cercetat pentru defrișarea ilegală a arborilor în zona de frontieră. Ambele cazuri au fost înregistrate de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Otaci, în ultimele 48 de ore.

Publicat

Astfel, în punctul de trecere Otaci s-a prezentat cetățeanul ucrainean de 24 de ani, la volanul unui Nissan-Primera, înmatriculat în Lituania. La solicitarea angajaților Poliției de Frontieră, tânărul a oferit documentele necesare controlului de frontieră, inclusiv cele pentru mijlocul de transport. În cadrul examinării actelor, ucraineanul prezenta un comportament suspect, fiind luată decizia extinderii controlului nemijlocit asupra mașinii.

Ca urmare, sub covorașul de la picioarele conducătorului auto polițiștii de frontieră au depistat trei împuterniciri notariale, eliberate pe numele unui ucrainean și unei moldovence, iar a treia fără date personale. Mai mult, toate actele ar fi perfectate la data de 27 iunie 2018 de către autoritățile lituaniene, fără număr de înregistrare. Verificările cu echipamentul special au stabilit contrafacerea acestora. Șoferul nu a dorit să meargă la colaborare, refuzând să dea declarații pe marginea celor depistate. Documentele au fost ridicate și transmise către expertiză.

A doua încălcare, consemnată de angajații SPF Otaci, a avut loc în apropierea nemijlocită de linia de frontieră, pe direcția localității Unguri, r-nul. Ocnița. Patrula aflată în misiune de supraveghere a hotarului a observat un bărbat care tăia arbori, cu ajutorul unui ferestrău, la trei metri de râul Nistru. Persoana a fost legitimată ca locuitor al s. Calarașovca, r-nul Ocnița, în vârstă de 49 de ani. Pentru desfășurarea acestei activități, bărbatul nu a înștiințat Poliția de Frontieră, dar și nici nu a putut prezenta autorizația din partea autorităților responsabile.


Totodată, la fața locului polițiștii de frontieră au depistat mai mulți arbori defrișați, la care bărbatul a declarat că lemnele nu i-ar aparține.
Conform procedurilor legale au fost anunțați reprezentanții Inspectoratului Ecologic de Stat, care au preluat cazul pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor ce se impun.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii