Rețele de socializare

Moldova

Cinci directori de firmă deferiți justiției pentru trucarea licitațiilor publice

Procuratura Anticorupție anunță despre transmiterea spre examinare în instanța de judecată a unui dosar în privința a 5 antreprenori, învinuiți de corupere activă și abuz de serviciu, cu cauzarea daunelor în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice reprezentate de instituțiile statului, soldate cu urmări grave.

Publicat

Din materialele cauzei, s-a constatat că Fondul Ecologic Naţional din cadrul Ministerului Mediului finanţa proiecte ale administraţiei publice locale pentru achiziționarea lucrărilor de aprovizionare cu apă a diferitor localități din raionul Strășeni. Drept urmare, primăriile beneficiare de finanţare au organizat licitaţii publice pentru efectuarea lucrărilor sau procurarea obiectelor, iar resursele financiare, în acest sens, au fost acordate de către Ministerul Finanţelor și parțial, de administrația publică locală.

În fapt, instigatorul, proprietar al mai multor societăți comerciale, gestionate de rudele și prietenii acestuia, i-a determinat pe ultimii să participe la licitațiile organizate de primăriile beneficiare ale lucrărilor de apeduct, asigurând astfel numărul necesar de participanți pentru validarea desfășurării licitației. În continuare, prin înțelegere prealabilă cu primarii localităților beneficiare, agentul economic câștiga licitația, deși conform legislației se desemnează câștigătoare oferta cu cel mai mic preț.

După desfășurarea mai multor licitații cu încălcări, anulate de către Agenția de Achiziții Publice, antreprenorul, prin intermediul unei firme gestionate de soția sa, a fost desemnat câștigător și a semnat un contract de antrepriză pentru efectuarea lucrărilor de canalizare într-o comună din Strășeni, la un preț de 17 946 487,57 lei, deși oferta cea mai mică plasată de o altă societate comercială constituia 11 317 530,86 lei. Diferența de bani între oferta desemnată câștigătoare și cea mai mică ofertă este de 6 628 956,7 lei, ceea ce reprezintă, conform legislației penale, daune în proporții deosebit de mari cauzate bugetului de stat, în special instituțiilor care gestionează cheltuirea banilor publici – Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor, acțiuni calificate drept urmări grave.


În cadrul urmăririi penale, învinuiții au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar dacă instanța îi va găsi vinovați, instigatorul, aflat la moment în arest la domiciliu, riscă o pedeapsă de la 6 la 12 ani de închisoare, o amendă de la 6000-8000 u.c, cu privarea de dreptul de a exercita anumite activități și chiar lichidarea persoanei juridice; iar coparticipanții pot fi impuși la achitarea unei amenzi de la 650-1150 u.c., închisoare de până la 3 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 2-5 ani. De asemenea aceștia pot fi impuși la achitarea cheltuielilor de judecată în sumă de 47 064,55 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat au fost aplicate sechestre pe bunuri ale instigatorului în valoare totală de 3 662 895 lei.

 


Moldova

Ar fi plătit până la 10 mii de dolari fiecare: Încă 10 migranți ucraineni, prinși la hotarul cu Ucraina

Au scos din buzunare între 8 și 10 mii de dolari, doar că să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova, însă au fost prinși în timp ce treceau, pe întuneric, frontiera de stat.

Publicat

Zece ucraineni au încercat să ajungă ilegal în țara noastră, prin zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița. Responsabilii de la frontieră au observat bărbații datorită mijloacelor de observare fixe și sistemului de aeronavă fără pilot la bord, așa că imediat grupele de intervenție au reținut ucrainenii.

Luați la întrebării, migranții ilegali au recunoscut că fiind încă în Ucraina ar fi achitat fiecare sume între 8 și 10 mii de dolari, doar ca să ajungă în țara noastră. Banii i-ar fi oferit membrilor unui grup infracțional, care ar fi organizat trecerea ilegală. La scurt timp, polițiștii de frontieră au prins în flagrant pe unul dintre presupușii organizatori. Acesta se afla în apropiere de linia de frontieră, telefoane mobile, căști, stație radio și binoclu de vedere nocturnă.

În procesul de documentare a cazului, migranții au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.


La moment, sunt întreprinse acțiuni de urmărire penală, pentru a identifica și atrage la răspundere persoanele implicate în acest caz.


Citește mai departe

Moldova

Vântul face ravagii în nordul și centrul țării! Copaci doborâți peste mașini, semafoare rupte și coloane prăbușite

Rafalele de vânt puternic fac prăpăd atât în capitală, cât și în alte zone ale țării. În Chișinău un copac s-a rupt și a căzut peste o mașină parcată pe strada Calea Orheiului. Automobilul a fost avariat, iar drumul a fost practic blocat de crengile arborelui.

Publicat

Un alt copac a fost doborât de vânt în sectorul Botanica, pe strada Independenței. Aici, arborele masiv a rupt în cădere mai multe fire de înaltă tensiune și a căzut peste un drum de acces spre blocurile locative. Din fericire, nimeni nu se afla în preajmă în momentul incidentului.

Vântul puternic a rupt și un semafor din centrul capitalei. În imaginile surprinse de martori se vede cum semaforul atârnă pe un fir, deasupra mașinilor aflate în mișcare.

Codul galben de vânt puternic face prăpăd și în alte zone ale țării. În apropiere de localitatea Sculeni, municipiul Ungheni, un camion a fost grav avariat, după ce un copac s-a prăbușit peste capul-tractor. TIR-ul staționa în momentul căderii arborelui. În pofida impactului puternic, șoferul de 40 de ani s-a ales doar cu o sperietură zdravănă.


Și în partea de nord a Republicii Moldova rafalele au aduse consecințe. La Bălți, într-unul din parcuri un copac s-a rupt și a căzut la pământ,  iar la Soroca vântul a doborât coloanele de la intrarea în parcul „Mihai Eminescu”. Și de această dată,din fericire, nimeni nu se afla în preajmă în momentul  în care structurile au căzut la  pământ.

Potrivit meteorologilor, avertizarea de cod galben de vânt este valabilă pentru data de 29 martie.


echipa.md

 

Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu peste 180.000 de dolari, la frontiera moldo-ucraineană: Patru bărbați – reținuți

Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță reținerea la postul vamal Vulcănești, la intrarea în țară din Ucraina a patru bărbați care au selectat culoarul verde – „nimic de declarat.”

Publicat

Totuși, funcționarii vamali din post au dispus efectuarea controlului fizic detaliat al mașinii și bunurilor transportate. Astfel, au fost depistate tăinuite de către bănuiți, în buzunarele din scurtă și pantaloni, precum și sub centura de la brâu, bani în sumă totală de 181.000 dolari americani (a câte 81.000 dolari, 60.000 dolari și 40.000 dolari).

La fața locului au intervenit ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal care, sub conducerea PCCOCS, au reținut mijloacele financiare și cinci telefoane ce aparțineau persoanelor. De asemenea, au fost reținuți cei patru bărbați – șoferul, un conațional în vârstă de 29 de ani, cât și pasagerii, trei conaționali cu vârstele de 22, 28 și 31 de ani.

Ulterior, ofițerii vamali au desfășurat cinci percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților (unii dintre aceștia fiind anterior cercetați și pentru organizarea migrației ilegale, furt, accidente).


Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Concomitent, procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea aplicării arestului preventiv, inclusiv în vederea investigării destinației celor peste 180.000 dolari.


Citește mai departe

topul săptămânii