Rețele de socializare

Moldova

În cadrul IGSU a fost constituită Celula de criză (VIDEO)

În această seară, către ora 21:00, în cadrul Centrului operațional de dirijare a situațiilor excepționale al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost creată Celula de criză în situații de urgență, în contextul condițiilor meteo dificile.

Publicat

În cadrul Celulei de criză, vor activa reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu subdiviziunile acestuia – IGSU, IGP, INP, DTP, dar și din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Apărării, Serviciului Meteorologic de Stat, Primăriei municipiului Chișinău și furnizorii de energie electrică. Decizia constituirii Celulei de criză, a fost luată în scopul monitorizării situației din țară și luării deciziilor necesare de intervenție, pentru ajutor cetățenilor în caz de necesitate. Celula de criză va activa în regim permanent, pînă la ameliorarea situației, creată odată cu condițiile meteo dificile. Strict monitorizate vor fi și traseele și porțiunile de drum cu sau posibile dificultați de circulație, și anume  – traseul Leușeni sprea vamă, traseul Chișinău – Hîncești, traseul Leova, traseul Anenii-Noi – Căușeni (porțiunea spre Troița Nouă). În context, vor activa șase direcții de monitorizare pe și în apropierea acestor trasee, cu scopul de a asigura intervențiile echipelor de salvatori în deblocarea și tractarea mijloacelor de transport, asigurarea securității persoanelor din autoturisme și altă asistență necesară. Inspectoratului General pentru Situații de Urgență roagă repetat cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și prudență și să se informeze înainte de a porni la drum, referitor la condițiile meteo și calitatea circulației pe trasee. Tot în această seară, șeful IGSU, generalul-maior al s/salvare, Mihail Harabagiu, a efectuat instructajul necesar pentru echipele de salvatori și pompieri, care au fost formate pentru intervenția necesară în teren, acolo unde cetățenii vor avea nevoie de ajutor. Dacă deplasările nu sînt strict necesare, pot fi amînate, pentru a evita situațiile de criză. În caz de necesitate, e necesar să fie apelate Serviciile de urgență 901, 902 și 903, pentru asistența calificată.

DSE.MD


Moldova

Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum

Publicat

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei cinci copii ai săi, decedați în urma unui incendiu, la Grigoriopol, au fost petrecuți ieri, 24 aprilie, pe ultimul său drum, scrie Unimedia.INFO.

Potrivit informațiilor, înmormântarea a avut loc în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi, satul de baștină al femeii.

Amintim că o femeie de 28 de ani și 5 copii ai săi au decedat, intoxicați cu monoxid de carbon. Tragedia a avut loc din cauza unui scurtcircuit, în dimineața zilei de 20 aprilie.



Citește mai departe

Moldova

Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima

Cele două minore care în septembrie 2023 au ucis cu deosebită cruzime o bătrână din satul Ghermănești, raionul Telenești, au fost condamnate la 10 ani de închisoare.

Publicat

Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Orhei, scrie Deschide.MD.

De menționat că tragedia s-a produs în seara zilei de 21 septembrie, când tinerele de 14 și 15 ani, fiind în stare de ebrietate, au pătruns în gospodăria unei femei de 67 de ani, pe care au înjunghiat-o cu cuțitul în burtă. Când femeia a început să strige, minorele au luat un ștergar și au sufocat-o. Ulterior, văzând că victima respiră, inculpatele au luat cuțitul și i-au aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului.

Fiind audiate, inculpatele au declarat că au venit în sat la băieți cu care au făcut cunoștință în Chișinău. Peste un timp, acestea au cerut să rămână undeva pe noapte. Astfel, cunoscuții lor au apelat la un consătean, fiul victimei, care i-a dus în casă mamei sale.


Seara, una dintre inculpate a întrebat „cum mor oamenii”, la care cea de-a doua i-a răspuns: „hai să facem și vei vedea”, după care au luat cuțitul și au atacat găzdașa. După ce bătrâna a murit, minorele au învelit-o cu plapuma.

După ce au săvârșit crima, inculpatele au plecat în centrul satului, unde era sărbătorit hramul localității. A doua zi, fetele au fost duse la Telenești, unde au mers în vizită la un alt băiat, unde și au fost reținute de polițiști.

Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


 


Citește mai departe

Moldova

Ar fi luat mită? Un internaut a filmat momentul în care un șofer ar fi oferit bani unor agenți ai poliției

Imagini ce provoacă multe semne de întrebare au fost surprinse pe strada Ismail din centrul capitalei.

Publicat

Un internaut a filmat de la geam cum un șofer ar fi oferit mită unor agenți ai poliției. În imaginile, care au devenit virale pe rețelele sociale, se poate observa cum șoferul iese din mașină cu niște acte, dar și niște hârtii asemănătoare bancnotelor, pe care le oferă oamenilor legii. Cu toate acestea, unul dintre polițiști continuă să întocmească niște acte, le oferă șoferului pentru a le semna, după care fiecare își vede de treaba lui.

După apariția acestor secvențe video, serviciul protecție internă și anticorupție a venit cu o reacție, anunțând că s-a autosesizat pe acest caz, în legătură cu acțiunile angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, urmează a fi identificat și șoferul automobilului pentru a stabili toate circumstanțele celor întâmplate și a lua o decizie conform legii în vigoare. În context, SPIA îndeamnă cetățenii, dacă sunt martori sau chiar implicați în unele acțiuni din partea angajaților MAI care li se par ilegale, să anunțe neîntârziat autoritățile.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii