Rețele de socializare

Moldova

Bani și relații extraconjugale: Cum și de ce o femeie, ajutată de nașul său, a scăpat și de soț și de pedeapsă

Femeia care și-a otrăvit acum 15 ani soțul, în timp ce se aflau la mare, și nașul acestora, care a ajutat-o să ascundă urmele infracțiunii, au scăpat de pedeapsă.

Publicat

La 31 ianuarie 2018, Judecătoria Chișinău a decis că procesul penal în privința celor doi, care la câțiva ani de la săvârșirea crimei s-au și căsătorit, să înceteze în legătură cu expirarea termenului de prescripție. Autorii crimei au fost doar obligați să achite prejudicii morale familiei bărbatului ucis, 500 de mii de lei femeia și 100 de mii nașul său, dar și cheltuielile judiciare de peste 15 mii de lei. Totodată, femeia a fost obligată să achite și prejudiciu material de 34 de mii de dolari, banii munciți de victimă peste hotare și care ar fi fost și motivul crimei.

Detaliile acestei crime, ca și decizia magistraților sunt uluitoare.

Motivul crimei – bani și conflicte familiale


Crima a fost săvârșită în august 2002, la 7 ani de la căsătoria dintre inculpată și victimă. Potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, motivul omorului ar fi fost conflictele din viața conjugală, dar și faptul că ucigașa a vrut să intre în posesia a 34 mii de dolari SUA, munciți timp de 5 ani de soțul său în Anglia.

Femeia l-a ademenit pe bărbat să meargă în vacanţă la Zatoca, Ucraina, foile de odihnă fiind dăruite de nașul celor doi, cu care femeia ar fi avut o relație încă înainte de căsătoria cu victima.

Cei doi au mers la odihnă împreună cu feciorul lor minor și fratele soțului. La câteva zile după ce au ajuns la destinație, în noaptea de 15-16 august 2002, femeia i-a administrat pe ascuns soțului său în Coca-Cola mai multe pastile cu efect toxic. În rezultat, bărbatul, care la acel moment avea 28 de ani, a decedat intoxicat.


Femeia a povestit în instanță că i-a pus soțului său pastile ca acesta să doarmă liniștit.

Aceasta a mai declarat că a vrut să ia cei 34 mii de dolari, însă nu i-ar fi găsit, suspectând că soțul său i-a pierdut la poker.

Dimineața, femeia l-a sunat pe nașul său, povestindu-i despre crimă, iar acesta a sfătuit-o să ascundă urmele infracțiunii și anume să ardă ambalajele de la pastilele administrate, și să revină în țară.


De asemenea, nașul, care a fost găsit vinovat de favorizarea infracțiunii, a ajutat-o pe femeie să treacă frontiera cu cei doi copii minori, apelând la cunoscuți din serviciul vamal. Bărbatul a mai fost învinuit că nu a comunicat organelor abilitate despre ceea ce a săvârșit fina sa.

Cadavrul victimei a fost adus în țară la începutul lunii septembrie. El fusese găsit în stare de putrefacție la 5 km de la stațiunea de odihnă. Însoțitorii sicriului au refuzat ca acesta să fie transportat la Centrul de Medicină legală din Chișinău pentru expertiză.


Vechimea crimei i-a scăpat de pedeapsă

În 2015, mama tânărului otrăvit a sesizat organele legii din Moldova cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au omorât feciorul. Aceasta s-a adresat atât de târziu, deoarece un proces similar fusese pornit în Ucraina, însă nu obținuse niciun rezultat.

Pentru a descoperi urmele infracțiunii, oamenii legii au interceptat mai multe convorbiri telefonice, descoperind că autoarea crimei ar fi avut relații extraconjugale cu nașul său și că autoritățile din țara vecină nu au pornit niciun proces pe acest caz.

În aprilie 2017, cadavrul a fost deshumat, iar expertizele au arătat că tânărul ar fi fost otrăvit.

Ucigașa și nașul său au fost judecați în baza Codului penal din 1961, în vigoare la momentul săvârşirii omorului. Acesta prevede că persoana nu poate fi trasă la răspundere penală, dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au trecut 15 ani.

Femeia a fost găsită vinovată de omor premeditat cu circumstanțe agravante, săvârșit în interes acaparator, iar nașul său de favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii excepţional de grave.

Ambii și-au recunoscut vina și s-au căit sincer, astfel procesul penal în privința lor a încetat, ei fiind eliberați imediat din sala de judecată.

La câțiva ani de la săvârșirea crimei, inculpata s-a căsătorit cu nașul său, declarând în instanță că a făcut acest lucru pentru că bărbatul avea cetățenie română, pe care vroia s-o obțină și ea și copilul său, pentru a putea pleca peste hotare.

Rudele victimei cred însă că relația celor doi a început încă înainte de căsătoria inculpatei cu victima, iar băiatul celor doi este, de fapt, fiul nașului.

CRIMEMOLDOVA.MD

Moldova

Poliția face apel către femei, în contextul fetei dispărute la Orhei! Dacă au avut vreun contact cu acest bărbat să apeleze imediat la 112

Publicat

Contextual dispariției tinerei de 19 ani, de pe o stradă din Orhei, după ce a urcat într-o mașină de ocazie, Poliția face apel către cetățeni, în special #femei, să ne sesizeze de urgență dacă au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu acest bărbat. 

Este vorba despre șoferul în mașina căruia a urcat fata în acea seară. În cadrul perchezițiilor efectuate de polițiști la domiciliul și în automobilul acestuia au fost găsite mai multe lucruri pentru femei. 

În timp, bărbatul s-a schimbat  fizic foarte mult și a condus mașini de mai multe mărci și modele. S-ar fi putut să-l cunoașteți în una dintre aceste perioade. Poza marcată cu o săgeată este cea mai recentă a acestuia, iar mașina marcată este cea condusă în ultima perioadă, inclusiv cea în care a urcat fata. 


❗️Dacă ați cunoscut persoana în circumstanțele relatate, contactați-ne 📞 060033442.

Poliția garantează confidențialitatea informației și protejarea surselor.


Citește mai departe

Moldova

Primarul de Boldurești, care ar fi tamponat mortal un copil și a fugit, rămâne după gratii. PCCOCS: Urmează să fie prezentate rezultatele expertizelor

Primarul satului Boldurești din Nisporeni, Nicanor Ciochină, care în seara de 19 februarie a tamponat mortal un adolescent de 14 ani, rămâne în arest preventiv, pentru alte 30 de zile. Procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au solicitat prelungirea măsurii în fața magistraților de la Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana), care le-a acceptat demersul.

Publicat

„Măsura aplicată este necesară în vederea finalizării investigațiilor. Acum, urmează ca procurorilor PCCOCS să le fie prezentate rezultatele expertizelor dispuse, în vederea trimiterii dosarului în judecată”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS, transmite Realitatea.MD.

Între timp, bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Accidentul tragic a avut loc luni seara, 19 februarie, în localitatea Boldurești, raionul Nisporeni. Șoferul, care ulterior s-a constatat că era primarul localității, a tamponat mortal un minor de 14 ani și a fugit de la fața locului. La scurt timp s-a stabilit că primarul localității se afla la volanul mașinii de serviciu și a încercat să ascundă urmele impactului. Miercuri, 21 februarie, acesta a fost reținut.


A fost identificat și un complice al primarului satului Boldurești, un medic stomatolog. Oamenii legii spun că „acesta l-a ajutat (n.r pe primar) cu găsirea unei mașini identice cu cea implicată în accident”.

După ce în spațiul public au apărut informații precum că primarul de Boldurești și ex-șef IP Nisporeni, Nicanor Ciochină, ar fi fost ajutat de către un factor de decizie din cadrul Procuraturii raionale Nisporeni ca să ducă în eroare ancheta în cazul copilului de 14 ani lovit mortal pe o stradă din satul Boldurești, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că s-a autosesizat pe acest caz.

Joi, 22 februarie, Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au depus demers de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile în privința acestuia. În aceeași zi, Nicanor Ciochină a fost plasat în arest preventiv pentru un termen de 30 zile. Arestul preventiv este executat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.


Avocatul primarului, Dumitru Buliga, declara că clientul său „se află într-o stare de sănătate foarte precară și nu este în stare să discute detalii despre cele întâmplate”. Totodată, avocatul a subliniat faptul că probele publicate de către poliție nu le consideră mijloace de probă.

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a emis miercuri, 27 martie, un comunicat de presă în care anunță că în urma accidentului rutier din 19 februarie curent din localitatea Boldurești, raionul Nisporeni, în care a fost tamponat un copil, iar șoferul, care ulterior s-a aflat că este primarul localității a părăsit locul accidentului, a fost demarată o anchetă de serviciu.

În prezent, primarul satului Boldurești din Nisporeni, Nicanor Ciochină, se află în arest preventiv în Penitenciarul nr.13 din Chișinău.


Citește mai departe

Moldova

Șoferul în a cărui mașină a urcat tânăra dispărută de o săptămână, plasat în arest pentru 30 de zile! Așa și nu colaborează cu ancheta

Șoferul mașinii în care a urcat tânăra de 19 ani, dispărută fără urmă de o săptămână a fost plasat în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Publicat

Decizia aparține magistraților de la Orhei și a fost pronunțată în seara zilei de 19 aprilie. Bărbatul a compărut în fața judecătorilor fiind însoțit de mai mulți polițiști.

Tânăra însărcinată în șase luni, a dispărut în seara de 12 aprilie, după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Aceasta se afla într-o stație de așteptare din orașul Orhei în momentul în care un automobil a staționat și fata a urcat.

Timp de patru zile, oamenii legii au verificat zeci de camere de supraveghere și au stopat toate mașinile asemănătoare celei în care a urcat fata, iar în cele din urmă poliția l-a găsit și reținut pe șoferul de 45 de ani. Acesta este originar dintr-o localitate din raionul Telenești și este fost angajat în sistemul penitenciar.


Deși inițial, șoferul a refuzatsă colaboreze cu ancheta, ulterior acesta le-a spus polițiștilor că tânără a coborât din automobilul său după doar 300 de metri, fiindcă și-ar fi dat seama că se află într-o mașină străină. În același timp, pe internet au apărut imagini video în care se vede momentul când tânăra urcă în vehiculul cu pricina.

Între timp, poliția,voluntari, localnici, dar și apropiați ai tinerei continuă căutările în raioanele Orhei și Telenești. Aceștia caută tânăra în toate fâșiile forestiere, bazine acvatice, clădiri părăsite și locuri nepopulate, stațiile de vulcanizare, spălătorii auto, stâne și alte locații în speranța de a da de urmele ei. Mai mult, căutările se desfășoară cu ajutorul bărcilor, dronelor, dar și a ATV-urilor.

Amintim că fata se numește Ana-Maria Guja, este originară din localitatea Susleni, învață la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei și este însărcinată în luna a șasea.


După sărbătorile pascale, urma să se căsătorească cu iubitul ei. Fata are înălțimea de 1.65m, părul șaten și ochii căprui. În momentul dispariției, ea purta pantaloni negri, tricou de culoare albă și o bluză neagră. Persoanele dețin orice detaliu despre tânără sunt rugate să anunțe imediat la unul dintre numerele de telefon 112 sau 078 325 001. Orice informație poate fi utilă.


Citește mai departe

topul săptămânii