Rețele de socializare

Moldova

O butelie cu gaz a explodat în cabina TIR-ului în care se aflau doi moldoveni

Doi bărbaţi din Republica Moldova au ajuns azi noapte în stare foarte gravă la Spitalul de Urgenţă din Focşani, cu arsuri de gradele I, II şi III. Aceştia erau într-un autotren staţionat pe raza comunei Goleşti şi se încălzeau cu o butelie, însă aceasta a explodat, scrie Adevarul.ro.

Publicat

Cei doi bărbaţi de 35 respectiv 36 de ani au suferit arsuri pe tot corpul şi au fost internaţi la Secţia de Chirurgie Plastică, în urma unei puternice explozii produse în TIR-ul în care se odihneau. Cel mai probabil, ei vor fi transferaţi la un spital specializat din România.

TIR-ul se afla în parcarea unei societăţi comerciale aproape, de o hală de producţie. S-a intervenit din partea Detaşamentului de Pompieri Focşani cu 4 autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

Potrivit Adevarul.ro, pompierii spun că incendiul s-a produs probabil din cauza unei lămpi de gătit cu combustibil lichid (sursa de aprindere: flacără). Consecinţele incendiului au fost: ars în totalitate capul de tractor. În urma exploziei capului tractor, s-a produs o deflagraţie urmată de incendiu, care a afectat hala de producţie.


În urma incendiului au rezultat 2 victime: un bărbat de 36 ani cu arsuri de gradele 2 şi 3 de aproximativ 50% din suprafaţa corpului. A doua victimă, un bărbat de aproximativ 36 ani, cu arsuri gradele 1 şi 2 în proporţie de circa 30% din suprafaţa corpului.

MOLDOVA.ORG


Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

Moldova

Viețile pasagerilor – în pericol! Un șofer de autobuz urban prins băut la volanul vehiculului de rută

Strigător la cer. Un șofer de autobuz urban a fost depistat la volan în stare de ebrietate.

Publicat

S-a întâmplat în data de 23 aprilie, în jurul orei 13.00, pe una din străzile capitalei. Un echipaj de poliție care monitoriza traficul rutier în zonă ar fi observat manevrele periculoase efectuate de șofer în trafic, așa că au oprit autocarul.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, iar în autobuz erau și mai mulți pasageri. Simțind miros de alcool, polițiștii au decis să-l supună pe conducător etilotestului, iar rezultatele au fost de 0.47 mg/l alcool în aerul expirat.

La fața locului a fost chemat în scurt timp un alt șofer, care a transportat pasagerii în siguranță la destinație, iar conducătorul băut s-a ales cu dosar penal. Cazul este documentat de IP Ciocana.



Citește mai departe

Moldova

Psihotrope din Franța ajungeau în pușcăriile din Moldova: Schemă prin care sute de pastile „Subutex” urmau să ajungă în penitenciar

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au demascat o schemă de introducere ilegală a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, documentată timp de trei luni.

Publicat

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că drogurile erau introduse în țară prin intermediul autocarelor de pe ruta Paris-Chișinău, fiind camuflate în coletele transportate din Franța spre Republica Moldova.

Miercuri, 24 aprilie curent, ofițerii de investigație în comun cu agenții de patrulare ai INSP, pe traseul Otaci-Dondușeni, au reținut în flagrant un bărbat de 31 de ani, în timp ce se deplasa cu o Skoda Octavia.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat o cantitate mare de pastile de tip „Subutex” în valoare totală de aproximativ 200 000 de lei.


În cadrul documentării s-a stabilit că drogurile urmau a fi introduse ilegal în Penitenciarul nr. 9 „Pruncul” din mun. Chișinău.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și identificarea persoanelor implicate în activitatea ilicită.


Citește mai departe

topul săptămânii