Rețele de socializare

Moldova

Trimişi în judecată pentru acţiuni coruptibile la Postul Vamal Otaci

Procuratura Anticoruptie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea in judecată a cauzei penale, în care, în calitate de inculpaţi figurează un inspector superior al Biroului vamal Briceni, unul din cadrul Unităţii de control al Frontierei al SPF Otaci, precum şi doi şoferi de autocare. În acţiunile inspectorilor procurorii au reţinut comiterea infracţiunii de corupere pasivă, iar în ale şoferilor – corupere activă.

Publicat

Toţi patru au fost reţinuţi în luna octombrie a anului trecut, la Postul Vamal Otaci. Temei pentru declanşarea respectivului proces penal a servit adresarea conducerii Serviciului Vamal care reclama presupuse acţiuni coruptibile în rîndul angajaţilor respectivului Post Vamal.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au documentat schema ilegală după care inculpaţii acţionau. În concret, şoferii acumulau bani de la pasageri pentru a urgenta trecerea controlului vamal şi a punctelor de trecere a frontierei atît pe sensul de intrare, cît şi pe cel de ieşire. Mai exact, aceştia primeau cîte 10 lei pentru fiecare pasager transportat, plus 50 lei pentru autocar, suma de 1200 lei pentru a nu interveni cu un control suplimentar, pentru a favoriza şi a autoriza trecerea persoanelor aflate în autocar şi a mărfurilor transportate în acest autocar peste frontiera de stat a Republicii Moldova, prin Postul vamal Otaci.

Schema ilegală funcţiona pe parcursul anului 2016 – 2017, zilnic fiind acumulate sume de bani de la persoanele care traversau postul vamal menţionat supra. În cadrul percheziţiilor corporale, la poliţistul de frontieră au fost depistaţi 1000 de lei, iar asupra colaboratorului vamal – 1200 de lei. În privinţa învinuiţilor a fost aplicată măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi ţara.


Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de corupere pasivă, inspectorii riscă amenzi cuprinse între 50 mii lei şi 100 mii lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani. Pentru corupere activă, şoferii de autocare riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă de cel mult 300 mii lei. De asemenea, inculpaţii for vi obligaţi la recuperarea cheltuielilor judiciare în sumă de 39 476 lei.

PROCURATURA.MD


Moldova

Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer

Caz șocant pe traseul Chișinău-Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion direct în parbrizul unui automobil.

Publicat

Sticla mașinii s-a spart iar acea bucată de metal a nimerit în nasul șoferului și i l-a rupt. S-a întâmplat încă în data de 17 aprilie, însă, despre caz s-a aflat recent, după ce apropiați ai bărbatului care a suferit au scris anunțuri pe rețele, încercând să dea de urmele șoferului vehiculului de mare tonaj, care, probabil nici nu știe ce s-a întâmplat.

Potrivit autorului postării, șoferul automobilului a pierdut mult sânge, a supraviețuit miraculos, și așteaptă o intervenție chirurgicală pentru refacerea feței și, în special, a nasului… Pentru că în mașină nu era o cameră de bord, nu se cunoaște deocamdată ce vehicul a fost implicat în acest incident.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Nisporeni, Cristina Vicol, a confirmat producerea unui astfel de caz și a declarat că bucata de metal este de fapt închizătoarea de la rezervorul de combustibil.


În prezent, angajații Inspectoratului de poliție Nisporeni și cei ai INSP verifică camerele video de pe traseu pentru a identifica autocamionul, dar și pentru a stabili toate circumstanțele.

 


Citește mai departe

Moldova

Ani grei de pușcărie: Un bărbat și-ar fi violat nepoata, iar un tânăr și-a exploatat sexual iubita

Acuzați de crime sexuale. Un individ va sta ani grei în detenție, iar altul abia urmează să-și primească sentința.

Publicat

Bărbatul de 65 de ani din raionul Hîncești, reținut anterior pentru că și-ar fi violat nepoata de doar cinci ani va compărea pe banca acuzaților. Crima s-a produs pe 31 ianuarie, iar poliția a fost anunțată de mama fetiței. Femeia le-a spus oamenilor legii totul s-a petrecut când ea era la magazin. Individul se află în arest preventiv și nu-și recunoaște vina. Acesta riscă până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

În același timp, un tânăr din Telenești își va petrece următorii 13 ani după gratii, fiind învinuit că ar fi exploatat sexual o adolescentă. Potrivit procurorilor PCCOCS, cei doi ar fi făcut cunoștintă pe internet în 2019 când tânărul se afla în Germania. Ulterior, în 2021, pe când fata avea 16 ani și inculpatul- 20, cei doi ar fi reluat comunicarea, iar ultimul ar fi convins-o să-i trimită filmulețe cu tentă sexuală.

În același timp, tânărul i-ar fi făcut cadou un telefon mobil și în acest fel a început să-și impună controlul asupra minorei. Mai mult, acesta ar fi înregistrat pe ascuns și secvențe video în care cei doi întrețineau relații sexuale.


În acest fel, tânărul ar fi amenințat-o cu publicarea imaginilor pe internet, dacă minora va refuza să întrețină în continuare cu el relații intime.

După doi ani, adolescenta a hotărât să pună punct relației abuzive, însă ultimul a trimis apropiaților fetei mai multe fotografii și filmulețe nud ale tinerei.

Părinții adolescentei au anunțat forțele de ordine, iar ulterior individual a fost reținut. Pe lângă cei 13 ani de pușcărie, acesta a fost obligat să achite și un prejudiciu moral în valoare de 200 de mii de lei.


Citește mai departe

Moldova

Explozie într-un apartament din Chișinău. Proprietarul, în vârstă de 72 de ani a suferit arsuri

O persoană a primit arsuri după producerea unei deflagrații în urma scurgerii de gaz într-un bloc de locuit de pe strada Maria Drăgan 8/1 din municipiul Chișinău.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 02:30. Potrivit informațiilor recepționate, locatarii blocului au auzit sunetul exploziei și au apelat serviciile de urgență.

La fața locului au intervenit angajații Detașamentului salvatori și pompieri Ciocana și specialiștii Centrului Republican de Intervenții Operative al IGSU, care au stabilit că explozia s-a produs în urma scurgerii de gaz de tip propan-butan de la o butelie defectă. Incendiul în locuința nu s-a produs, iar în urma incidentului a fost deteriorat geamul și peretele din interiorul apartamentului. Totodată, angajații IGSU au evacuat prin geam de la etajul cinci proprietarul apartamentului, un bărbat de 72 de ani.

Acesta a primit diverse arsuri de gradul I și II pe suprafața corpului. Bărbatul în stare de șoc a fost preluat de urgență la spital pentru îngrijiri necesare.


Cazul este cercetat de către organele de resort.

În acest sens, IGSU repetat îndeamnă cetățenii să evite utilizare buteliilor de gaz în blocuri locative și gospodării particulare. Persoanele , care optează pentru exploatarea buteliilor sunt rugate să le păstreze în exteriorul locuințelor și să le alimenteze doar cu combustibil pentru care sunt destinate.

În cazul utilizării instalațiilor alimentate la gaze naturale, oamenii sunt rugați să respecte cu prudența maximă regulile de siguranță.


Mai mult, instalațiile conectate la gaze naturale și buteliile de gaz trebuie să fie verificate sistematic, iar în cazul depistării unor defecțiuni cetățenii trebuie să solicite ajutorul specialiștilor.


Citește mai departe

topul săptămânii